Demers

Ioan Stan cere clarificări de la Curtea de Conturi privind criteriile legale prin care CJ Suceava a împărțit banii localităților

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Liderul Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a solicitat clarificări de la președintele Curții de Conturi a României cu privire la criteriile legale care au stat la baza repartizării de către Consiliul Județean Suceava a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. Ioan Stan i-a transmis o întrebare președintelui Curții de Conturi, Mihai Busuioc, în care a precizat că CJ Suceava a avut de împărțit o sumă de 27,316 milioane de lei, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare. Ioan Stan i-a solicitat lui Mihai Busuioc să-i precizeze criteriile legale de repartizare pe unitățile administrativ – teritoriale a acestei sume de 27,316 milioane de lei. El vrea să afle dacă această sumă trebuie repartizată potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pentru anul 2020, potrivit cererilor formulate de primării, potrivit Legii privind finanțele publice locale sau printr-o altă modalitate. „În vederea clarificării demersului meu, vă informez că în vederea repartizării acestei sume, CJ Suceava a solicitat celor 114 localități din județ necesarul de sume pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, care necesită cofinanțare în anul 2020 și estimări pentru anii 2021-2023”, i-a transmis Ioan Stan președintelui Curții de Conturi. El a precizat că în urma răspunsurilor primite, în ședința de Consiliu Județean de luna trecută, s-a supus la vot și s-a aprobat proiectul de repartizare a acestei sume, însă împărțirea s-a realizat complet discreționar, fără nici o explicație, fiind net favorizate localitățile cu primari ai partidelor aflate la guvernare, în special ai PNL. Stan a spus că 54 de localități cu primari PSD au primit suma de 5,050 mii lei, reprezentând 32% din total, iar 41 de unități administrativ – teritoriale cu primari ai partidelor aflate la guvernare, în special ai PNL, primesc la alocare suma de 10,95 milioane de lei, adică 68% din suma totală. Liderul PSD Suceava a mai adăugat că CJ a alocat 2,7 milioane de lei pentru șapte municipii și orașe cu o populație de aproximativ 105.018 locuitori, din afara partidelor care formează actualul guvern, în timp ce pentru cinci municipii și orașe cu primari PNL și cu o populație de aproximativ 102.840 de locuitori s-a alocat suma de 8.216 mii lei, adică un raport de 25% față de 75%.

Recomandări

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului

„Pixul lui Mischie” și umbra lui Cozmîncă, invocate de liberali în reproșurile aduse lui Șoldan față de repartizarea banilor între localități

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”