Ioan Rus: Polițiștii locali sunt agenți electorali ai primarilor, fac propagandă pentru aceștia



Ministrul desemnat la Interne, Ioan Rus, a declarat, luni, în fața parlamentarilor din comisiile de specialitate, că polițiștii locali sunt agenți electorali ai primarilor, în prestația lor sprijină edilul și „fac propagandă pentru acesta”.
„Sentimentul meu este că polițiștii locali sunt agenți electorali ai primarilor. În prestația lor de acum, sprijină primarul și fac propagandă pentru acesta”, a spus Ioan Rus, răspunzând întrebărilor parlamentarilor din timpul audierii sale.
Întrebat dacă nu consideră că acest lucru pune în pericol buna desfășurarea alegerilor locale, ministrul desemnat Ioan Rus a spus că poliția locală nu are atribuții în procesul electoral.
Ela precizat că în următoarea perioadă va avea întâlniri cu toate structurile din țară ale Ministerului de Interne și că fiecare angajat va primi instrucțiuni foarte clare.
„Nu intenționez să schimb pe nimeni, dar intenționez să schimb pe oricine care face o eroare”, a mai spus Rus.
Ministrul desemnat la Interne a mai spus că va face demersuri pentru ca polițiștii să aibă mai multă autoritate.
În cazul absolvenților Academiei de Poliție, Ioan Rus a precizat că pentru promoția 2012 este nevoie de o rectificare bugetară.
„Pentru promoția din 2011 sunt resursele necesare. Vine promoția 2012, aici vom avea nevoie de o rectificare bugetară pentru a-i putea angaja. Am avea nevoie de un împrumut de la Ministerul Finanțelor. Fără o susținere financiară, nu există o soluție”, a declarat Ioan Rus.
Ioan Rus, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcția de ministru de Interne, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.