După rezultatul de egalitate izbutit la Snagov, toate gândurile oficialilor suceveni se îndreaptă acum asupra partidei de sâmbătă, de pe Areni, cu Sportul Studențesc. „Bucureștenii alcătuiesc o echipă solidă, care și-a propus promovarea în Liga I la finele acestui sezon. N-au avut parte de un start prea reușit de campionat și de aceea își doresc foarte mult un rezultat mare la Suceava, care le-ar permite să reintre în calculele promovării”, a declarat antrenorul principal al Cetății, Ioan Radu.
De altfel, pentru a pregăti cât mai bine confruntarea cu Cetatea, oficialii bucureșteni au anunțat că delegația Sportului Studențesc va sosi la Suceava încă de joi, cu două zile înaintea confruntării cu Cetatea, programată sâmbătă.
Conducerea „studenților” le-a cerut omologilor suceveni să le pună la dispoziție gazonul de pe „Areni” în ziua de vineri, pentru a efectua o ultimă ședință de pregătire înaintea meciului din etapa a VIII-a. Din dorința de a proteja cât de cât suprafața de joc de pe Areni, președintele Ciprian Anton le-a propus însă bucureștenilor să se antreneze pe stadionul „Nada Florilor” din Fălticeni.
Marea absență din lotul Cetății pentru confruntarea cu Sportul Studențesc este mijlocașul Florin Apetri, care este suspendat după cartonașul roșu încasat în partida din runda precedentă, de la Snagov.
Fotbal Club Cetatea
Ioan Radu: „Sportul Studențesc n-a abandonat lupta pentru promovare”






