LITIGIU

Ioan Radu reclamă FC Cetatea la FRF



Ioan Radu reclamă FC Cetatea la FRF
Ioan Radu reclamă FC Cetatea la FRF

Ioan Radu (foto), fostul antrenor principal al FC Cetatea, a depus zilele trecute un memoriu la Federația Română de Fotbal, în care reclamă gruparea FC Cetatea pentru neplata unei sume restante în valoare de 2.000 de euro. Președintele clubului, Dumitru Moldovan, spune că nu se aștepta la un asemenea gest din partea fostului său colaborator. „Nu înțeleg de ce a procedat așa, dar probabil că i-a fost mai la îndemână să meargă până la București ca să arunce cu noroi decât să treacă mai întâi pe la clubul de unde a mâncat o pâine albă. Nu a zis nimeni că nu-i dă banii, cu toate că dacă stau să mă gândesc puțin, ajung la concluzia că ne-a costat cam mult punctul pe care l-a obținut Ioan Radu anul acesta cu Cetatea. A primit în primăvară 4.000 de euro, dar se pare că e prea puțin pentru valoarea dânsului. Continui să cred că putea să fie puțin mai îngăduitor, pentru că și noi am închis ochii atunci când a lăsat echipa în timpul pregătirii de iarnă și a plecat pentru două săptămâni în Franța. În plus, am acceptat ca pe timpul derulării contractului cu Cetatea, Ioan Radu să-și păstreze și catedra de la Liceul cu Program Sportiv, cu toate că nu s-a prea omorât cu cursurile”, a declarat Dumitru Moldovan. Ioan Radu a fost demis de la conducerea FC Cetatea după etapa a XXII-a a campionatului precedent, linia de clasament a grupării sucevene în acel moment arătând astfel: 5 victorii, 6 rezultate de egalitate, 11 înfrângeri, golaveraj 25-31, 21 de puncte, locul 15.



Recomandări

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe