Fotbal

Ioan Radu nu mai vrea improvizație

Antrenorul Ioan Radu încă nu știe care este obiectivul echipei Rapid CFR pentru anul următor
Antrenorul Ioan Radu încă nu știe care este obiectivul echipei Rapid CFR pentru anul următor

Antrenorul Rapidului, Ioan Radu, este de părere că se putea obține, cu oarecare atenție, mai mult decât acest loc 12 în clasamentul final al Seriei I a Ligii a III-a. „Ne-am confruntat cu destule probleme începând de astă iarnă, de când am preluat eu echipa, pe care nu are rost să le mai amintim acum. Este important că am reușit să ne salvăm de la retrogradare în condițiile în care între tur și retur s-a schimbat aproape în întregime lotul de jucători, locul fotbaliștilor cu experiență fiind luat de tineri necunoscuți”, a declarat tehnicianul „ceferiștilor”.
Pe de altă parte, Ioan Radu crede că este bine că s-a făcut acest inventar al fotbaliștilor de perspectivă din județ, fiindcă acum s-a lămurit asupra potențialului fiecăruia de a merge mai departe. „Acum depinde și de ce se dorește în sezonul viitor. Dacă vom avea ca obiectiv menținerea în Liga a III-a, sunt destui tineri care pot face față, însă dacă se va aduce în discuție problema promovării, atunci sigur vom avea nevoie de întăriri. Deocamdată nu se știe nimic sigur în acest sens, cert este însă că totul trebuie clarificat din timp, ca să numai pățim ce am trăit astă iarnă. Nu mai trebuie repetată nici sub nici o formă experiența din retur, când totul a fost o improvizație”, a precizat Ioan Radu.

Recomandări

„Cea mai frumoasă clasă de Crăciun” – tradiție educațională la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați