Chiar dacă se declară nemulțumit de rezultat, Ioan Radu consideră victoria Otopeniului una absolut meritată. „Mă așteptăm să vină și un asemenea moment, când vom fi învinși pe teren propriu. Dacă în jocul cu Dunărea puteam emite pretenții la victorie, acum am fost învinși fără drept de apel. Trebuie să fim realiști și să acceptăm că în serie sunt echipe mai bune, mult mai bine organizate, care au în componență jucători de valoare. Uitați-vă la CS Otopeni, care-și permite să țină pe bancă fotbaliști care au multe meciuri la activ în primul eșalon, ca Rădulescu, Dicu sau Mărgărit”, a precizat tehnicianul sucevean. Întrebat ce părere are de faptul că după partida de sâmbătă i-au cerut demisia mai mulți spectatori ca niciodată, tehnicianul FC Cetatea a răspuns: „L-a înfrângere toată lumea e nemulțumită. Cred că s-a creat o falsă impresie despre valoarea echipei noastre, de aici așteptările au început să crească, iar supărarea a devenit tot mai mare. Nu putem să ne propunem obiective îndrăznețe fără să investim pe măsură. Să nu uităm că noi nu am investit nici un leu în vară în transferuri, am achiziționat doar jucători liberi sau sub formă de împrumut”.






