Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Bistrița, că UDMR preferă să facă alianțe postelectorale cu acele partide cu care „poate fura mai mult”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ioan Oltean a comentat astfel o declarație a liderului UDMR, Marko Bela, care a spus, la Bistrița, la Conferința Aleșilor Locali ai UDMR din urmă cu o săptămână, că Uniunea ar prefera să intre în alianță tot cu PNL.
„Noi nu discutăm cu rezerve față de nimeni. Nu ne interesează preelectoral nicio amiciție. Postelectoral o să vedem care sunt cei mai simpatici. UDMR preferă să intre în alianțe cu cei cu care poate să fure cât mai mult. Cu noi nu au putut să fure cei de la UDMR. Au furat într-o veselie cu PSD, fură acum cu PNL. Cu noi, UDMR nu o să aibă portofoliile cele mai bănoase, cele mai importante, ca să poată să fure”, a declarat Ioan Oltean.
Solicitat să comenteze activitatea unor miniștri și secretari de stat ai UDMR, Ioan Oltean nu le-a adus reproșuri acestora.
„Deocamdată, ne gândim să ajungem noi la guvernare și apoi vom vedea. Laszlo Borbely este un băiat bun. Atilla Korodi e și el un tip activ, umblă cu bicicleta, toți sunt activi”, a spus, râzând, Ioan Oltean.
Liderul UDMR, Marko Bela, declara, sâmbăta trecută, într-o conferință de presă la Bistrița, că Uniunea își dorește să facă parte din noul Guvern, preferând să aibă drept viitor partener la guvernare tot PNL.