Ioan Oltean îi cere lui Boc să conducă PD de la București



Vicepreședintele PD Ioan Oltean i-a cerut, sâmbătă, președintelui formațiunii democrate, Emil Boc, să ia în calcul posibilitatea de a conduce partidul doar de la București, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Un partid de guvernare trebuie să fie condus de la București. Luați în calcul acest lucru și pregătiți-vă un alt Boc și gândiți-vă că aceasta este o necesitate și nu un moft al unora sau altora”, a spus Oltean la Consiliul de Coordonare Județean al PD Cluj.
El a avertizat că principalul responsabil în cazul în care partidul nu-și respectă programul este președintele acestuia. „Dacă PD va avea un eșec în ceea ce privește guvernarea, primul care va fi responsabil este Emil Boc. Sper însă ca acest lucru să nu se întâmple”, a spus Ioan Oltean.
Președintele PD, Emil Boc, care este și primarul municipiului Cluj-Napoca, a replicat că nu îi va dezamăgi pe clujeni și că PD poate fi condus foarte bine și de la Cluj.