Ioan Oltean despre relația cu PSD: O să înghit cel mai râios broscoi fiindcă așa este în politică



Președintele PDL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că, pentru binele județului, va trece peste neînțelegerile dintre PSD și formațiunea pe care o conduce, spunând că, astfel, va înghiți „cel mai râios broscoi”. „Eu nu sunt supărat pe nimeni, nu urăsc pe nimeni, atât doar că nu uit. În politică am trecut de atâtea ori prin momente în care am înghițit broasca și am făcut treaba pe care a trebuit să o fac. Probabil că voi înghiți și un broscoi acum dacă va trebui, dar așa este în politică. Fac politică în interesul oamenilor și, dacă trebuie să înghit un broscoi pentru ca județului Bistrița-Năsăud să-i fie bine, o să-l înghit. Cu siguranță că este râios, cel mai râios dintre toți broscoii”, a spus Ioan Oltean, referindu-se la relația pe care partidul va trebui să o aibă la nivel județean cu PSD, formațiune cu care s-a asociat la nivel național pentru a guverna.
Oltean a adăugat că unele persoane ar trebui să învețe că „întotdeauna trebuie să lase loc de «bună ziua»”.
„Nu mă refer la persoane, mă refer așa la modul general. Dincolo de orice fel de glumă, poate că unii ar trebui să învețe un lucru: că în viață, întotdeauna trebuie să îți lași loc de «bună ziua». Oricât ai vrea să obții ceva, să îți lași loc de «Bună ziua» iar PSD Bistrița-Năsăud nu și-a lăsat, cel puțin față de mine. Eu nu plătesc facturi nimănui, am să înghit un broscoi. Nu am urât și nu urăsc pe nimeni în lumea aceasta, iar în politică e nevoie de un alt fel de comportament ca să poți să depășești unele momente în care te pune viața”, a explicat Ioan Oltean.
Liderul PDL Bistrița-Năsăud, care este și vicepreședinte la nivel național al partidului, a declarat că formațiunea sa nu a avut nicio întâlnire la nivel județean cu PSD, partid cu care a intrat în conflict după alegerile locale, când PSD și PNL au dorit să impună vicepreședinții la nivelul Consiliului Județean, dar demersul a eșuat fiindcă președintele CJ, Liviu Rusu, a suspendat ședința motivând nerespectarea procedurii de vot secret.
Ulterior, consilierii PDL au părăsit ședința, dar cei ai PSD și PNL i-au ales vicepreședinți pe Gheorghe Marinescu (PSD) și Mihai Bumbu (PNL). Cei doi nu au fost recunoscuți de președintele CJ. A urmat o serie de procese și de noi încercări de a alege vicepreședinții, toate eșuate, astfel că în prezent CJ nu are vicepreședinți.
„Deocamdată nu există nicio înțelegere între noi și PSD Bistrița-Năsăud în ceea ce privește Consiliul Județean. Nu am avut niciun fel de discuție în plan județean. Cu siguranță va trebui să tragem o beție, să ne îmbătăm, să uităm de tot ce s-a întâmplat pentru că nu este ușor să te așezi la masă cu cei care au avut un comportament golănesc față de noi, dar viața te obligă să faci ceea ce nu ai fi vrut niciodată”, a afirmat Ioan Oltean.