Activitatea Avocatului Poporului în 2010 a fost grav afectată de constrângerile bugetare, reducerile și restricțiile față de instituție fiind, în opinia lui Ioan Muraru, „exagerate, disproporționate și prea severe”.
În ciuda acestora, Muraru a apreciat, luni, în conferința de presă în care a prezentat bilanțul activității Avocatului Poporului în 2010, că instituția pe care o conduce „și-a îndeplinit misiunea constituțională” și a „desfășurat o bună activitate din punct de vedere calitativ și cantitativ”.
Conform bilanțului, Avocatul Poporului a acordat, în 2010, 17.470 de audiențe, a înregistrat 8.895 de petiții prin care era reclamată încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești și a fost contactat telefonic de beneficiari de 6.928 de ori. În urma acestor sesizări, instituția a efectuat 18 anchete și a remis o recomandare, acestea fiind cele două „mijloace de intervenție specifice instituției”, conform legii.
În plus, tot în 2010, Avocatul Poporului a exprimat, la cererea Curții Constituționale, 599 de puncte de vedere, ridicând direct, din proprie inițiativă, șapte excepții de neconstituționalitate.
În ceea ce privește restricțiile bugetare, Muraru a criticat, în primul rând, lipsa sprijinului din partea Parlamentului, instituția sub tutela căreia Avocatul Poporului funcționează.
„Trebuie să observăm că, în 2010, Avocatul Poporului nu s-a mai bucurat de același sprijin din partea Parlamentului României. (…) În anul ce a trecut s-a resimțit puternic lipsa acestui sprijin, mai ales în ceea ce privește unele măsuri de reformare a instituției, dar și în ceea ce privește susținerea bugetară”, a spus Muraru, care a criticat nota „mai mult formală” și de „aparentă perfecționare” a legii prin care se completa cadrul normativ în care instituția pe care o conduce funcționează.
Cele mai multe critici ale lui Muraru au vizat însă restricțiile de ordin bugetar, Parlamentul dând, potrivit Avocatului Poporului, soluții „birocratice și lipsite de eficiență” la petițiile instituției pe acest subiect.
Și Guvernul a fost acuzat de Muraru că „a uitat” de Avocatul Poporului, despre restricțiile și reducerile bugetare acesta afirmând că „pot fi apreciate ca o desconsiderare din partea Ministerului Finanțelor Publice”
Muraru a spus că, din cauza lipsei banilor, instituția nu a putut participa la o conferință europeană a ombudsmanilor (avocați ai poporului, n.r.) sau la o adunare generală a unui for din care face parte și nici nu a putut primi decât o singură delegație din străinătate, reprezentând Olanda, într-o singură vizită de lucru.
Ioan Muraru a criticat dur interdicția de a ocupa, prin concurs, posturile devenite vacante, „o veritabilă lovitură” pentru Avocatul Poporului, în special în contextul în care, din 2010, instituția a preluat parțial atribuții în exercitarea de recursuri în interesul legii. Aceasta este, în opinia lui Muraru, o „activitate de mare tehnicitate și strict specializată”, care, în mod „discutabil”, include instituția în sistemul procedurilor judiciare și care presupune angajarea unor juriști foarte bine pregătiți și strict specializați, pentru realizarea căreia însă Parlamentul nu a identificat resursele umane și financiare atunci când a legiferat.
Conform bilanțului prezentat luni, Avocatul Poporului a avut inițial, în 2010, un buget de 6.760.000 de lei, diminuat însă ulterior, pe parcursul anului, la 5.579.000 de lei. Din totalul disponibil a fost cheltuită suma de 5.559.080 de lei, din care 4.619.957 de lei au reprezentat cheltuieli de personal și 932.752 cheltuieli cu bunuri și servicii.