Hotărâre

Ioan Maxim a câștigat procesul cu Inspectoratul Școlar

Inspectoratul Școlar Suceava a pierdut procesul pe care fostul inspector Ioan Maxim i l-a intentat la sfârșitul lunii martie. Pe motiv că a fost eliberat din funcția de inspector pe baza unei decizii în care era invocat un contract de muncă pe termen limitat, pe care Maxim spune că nu l-a semnat, fostul inspector a acționat în instanță IȘJ-ul, cerând anularea deciziei. La două luni după intentarea procesului instanța a admis contestația lui Ioan Maxim și toate capetele de cerere ale acestuia, și anume repunerea în funcție, plata salariului restant și plata cheltuielilor de judecată. Deși a pierdut procesul cu Maxim, Inspectoratul Școlar are posibilitatea legală ca în termen de 15 zile de la comunicarea pronunțării să facă recurs. Juristul Inspectoratului Școlar Suceava, Ovidiu Ungureanu, a precizat că „la IȘJ încă nu s-a luat o hotărâre în ceea ce privește recursul”. În ceea ce-l privește pe Ioan Maxim, ieșit câștigător în „lupta” cu IȘJ-ul, acesta a declarat că „instanța și-a spus cuvântul. Mingea este pe terenul domnului Carcalete. A contesta prin recurs decizia este o modalitate de a-și exprima neîncrederea în justiție, iar un demers de acest fel nu poate fi un exemplu pozitiv pentru imaginea instituției pe care o conduce. Apreciez, însă, că recursul este un drept al său de a aprecia și acționa așa cum îi dictează cunoștința”.

Recomandări

A XIII-a ediție a Simpozionului „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania” va avea loc vineri, la USV

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

Peste 140 de elevi defavorizați și părinții acestora vor beneficia de sprijin printr-un proiect al Inspectoratului Școlar Suceava