Un meșter popular din Gura Humorului, Ioan Hojbotă, în vârstă de 61 de ani, încalță cu opinci români de pretutindeni. În ultimii cinci ani, meșterul humorean a făcut sute de opinci, care au ajuns în întreaga țară, în Anglia, dar și pe continentul american. Chiar dacă are o altă meserie, lucrând ca șofer în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, bărbatul găsește timp și pentru pasiunea lui, confecționarea de opinci, în atelierul pe care și l-a amenajat în curtea casei.
Nostalgic după vremurile în care tatăl său purta zi de zi opinci, atât la muncă, dar și în zile de sărbătoare, Ioan Hojbotă a visat mereu, chiar din vremea când era doar un țânc și încerca să încalțe opincile tatălui său, că va veni și ziua când singur își va face încălțările și le va purta cu mândrie, asemeni celui care i-a dat viață.
„Opinca a apărut odată cu omul”
Așezat pe un scaun în fața mesei de lucru din atelier, pe care se aflau tot felul de unelte, cuțite, clești, dăltițe, bucăți de piele, prenadez, dar și o pereche de opinci în lucru, meșterul humorean ne-a povestit cum a ajuns să facă sute de opinci și să le „împrăștie” în zone îndepărtate. „Opinca a apărut odată cu omul. Oamenii aveau nevoie de hrană și de îmbrăcăminte. Nu puteau să meargă în tălpile goale și, atunci, din blana animalelor și-au făcut încălțăminte. Ei foloseau piele neprelucrată. În zona Bucovinei, de obicei, se făceau opinci din piele de porc sau de vită neprelucrată, brută. În vremurile noastre, se folosește pielea prelucrată, tăbăcită industrial, și se ajunge la produse de calitate”, ne-a povestit meșterul Hojbotă.
Vechimea opincilor este arătată, într-un fel, și de numărul mare de expresii care au intrat în vorbirea populară. A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) înseamnă a păcăli pe cineva sau a-l trage pe sfoară, dar și a face pe cineva de rușine. A călca (pe cineva) pe opinci înseamnă a jigni pe cineva. Mai există și expresia „c-un pantof și c-o opincă”, ceea ce înseamnă a fi luat prin surprindere. „A umbla cu opinci de fier” înseamnă a umbla mult.
„Opinca era încălțămintea omului sărac”
Opinca, în opinia meșterului bucovinean, era încălțămintea omului sărac, dar a ajuns în timpurile noastre să fie „de fală”, asociată cu un costum popular autentic. „De la vlădică până la opincă” este o expresie păstrată în popor, care denotă un colectiv din toate clasele sociale. „Tatăl meu a purtat opinci toată viața. Opinca era încălțămintea omului sărac. Cei care erau mai avuți, moșierii, bogătașii purtau cizme Bilgher, dar omul de rând purta opinci. Tatăl meu era un țăran autentic. El a dus tradiția dacilor. De copil a purtat opinci de gumă, făcute din cameră de tractor, iar în zilele de sărbătoare purta opinci din piele de vită, o piele mai rezistentă. În partea regatului, se făceau opinci din piele de porc. În zona noastră nu s-au purtat opinci din piele de porc. Tatăl meu era cunoscut în Humor ca badea Victor. Era invitat și participa la toate nunțile (el închina pahar dulce), la toate înmormântările (ducea crucea din față), cu obligația să fie îmbrăcat în costum popular, cu opinci în picioare”, și-a continuat povestea meșterul.
De la strungărie, la cizmărie
Ioan Hojbotă și-a amintit că opincile pe care le purta tatăl său, o pereche fiind păstrată de meșter până în zilele noastre, în stare foarte bună, erau făcute de badea Filaret, din Mănăstirea Humorului. „Încă de mic îmi plăcea ca atunci când tata se descălța de opinci, să le port eu prin casă. Îmi luam ciorapi de lână și trăgeam după mine opincile. Tata râdea când mă vedea că eu sunt mic și duceam opincile lui mari. El spunea: «Opinca este talpa țării». Și în armată el a purtat opinci cu obdeală, adică o bucată de material care se împăturea într-un anumit fel, cu care se înfășurau picioarele înainte de a încălța opincile”, ne-a povestit bărbatul.
Visul lui Ioan Hojbotă de a avea propria lui pereche de opinci, făcută chiar de el, s-a împlinit mult mai târziu. Pe la 16 ani a vrut să se facă strungar, dar și-a rupt un picior și a zăcut trei luni de zile cu piciorul în ghips. Nu s-a lăsat de strungărie, doar că statul în picioare îi crea mari dureri și a fost nevoit să renunțe. „Tata m-a dus la moș Ion Ciornei, un mare meșter cizmar din Mănăstirea Humorului, să mă învețe cizmărie. Am terminat cu ucenicia la cizmărie și, cu gândul la strungărie, am fugit la București, unde am făcut școala la Uzina Mecanică. M-am întors acasă, la Humor, și am lucrat iar ca cizmar, pentru că se câștiga bine în acea vreme. Câștigam și 5.000 de lei într-o lună dacă eram harnic. Noi nu lucram atunci opinci, lucram cizme, pantofi din piele. Humorul era renumit pentru încălțămintea de comandă. Acum cinci, șase ani, fosta mea șefă Mihaela Pintilie a avut nevoie de o pereche de opinci pentru băiețelul ei, la grădiniță. A căutat la târg la Voroneț, dar nu i-au plăcut. A mers și la Mănăstirea Humorului, și tot nu i-au plăcut. O colegă i-a spus că eu știu cizmărie și că aș putea să-i fac eu opincile. Așa a început totul. Știam sigur că dacă pun mâna, o să-mi iasă”, povestește cu satisfacție bărbatul.
Fiecare costum popular cu opinca lui
După ce a făcut prima pereche de opincuțe, pentru un preșcolar, toți cei care le-au văzut le-au admirat, au lăudat meșterul și, din acel moment, comenzile au venit de la sine. A fost o provocare și un impuls pentru meșterul humorean. De atunci a făcut sute de perechi. Când termină o pereche de opinci, de bucurie, le pune în picioare și le dansează puțin. „Opinca nu mai este o încălțăminte de necesitate, este ceva de lux. Se poartă la costumul popular. Trebuie ținut cont la ce costum se poartă opinca. La bundiță cu dihor nu prea merge opinca. Bundița cu dihor este o boandă fudulă, foarte scumpă, ori opinca este a săracului. Este un contrast prea mare. La bundița cu dihor merge o ghetuță, o botină sau cizme din piele. La opincă merge o boandă de miel, bundița cu prim. La noi, la Humor, este tradițională bundița de miel”, este de părere meșterul.
La o pereche de opinci, bărbatul lucrează o zi. Cele mici sunt cele mai migăloase, dar și cele mai cerute de clienți (ca suveniruri, brelocuri la chei). O pereche de opinci (mărimile 38-40) poate costa 70, 120 sau 150 de lei.
Cele mici, pentru copii, sau suvenirurile pot fi cumpărate de la meșter cu 25, 30 de lei, dar totul este negociabil. Sunt la mare căutare opincile pentru nou-născuți. Mai ales la tăierea moțului, nașii vor ca finul lor să aibă opincuțe și costum național.
Mire și mireasă în opinci
Ioan Hojbotă a încălțat și o pereche de miri, care, deși locuiau în Anglia, au venit în țară să-și facă nunta. Tineriiau spus că cele mai frumoase opinci pe care le-au văzut au fost cele făcute de meșterul humorean, motiv pentru care au apelat la el să-i încalțe la nuntă. „M-am bucurat, m-au încântat aprecierile lor. L-am învățat pe mire să se încalțe cu obdeală din pâslă, nu cu colțun de lână”, ne-a spus meșterul, care a trimis opinci și pe continentul american, pe care a scris „adidas românesc”, inspirație care i-a adus multe comenzi de la americance, care doreau să aibă un suvenir din România. Deși și-ar dori să meargă mai des la târguri și expoziții cu vânzare, timpul nu-i permite. Peste câțiva ani, când va ieși la pensie, bărbatul își dorește să fie mai prezent la aceste acțiuni. Deocamdată lucrează din plăcere, pentru oricine își dorește o pereche de opinci lucrate manual. Necazul bărbatului este că cei tineri nu vor să învețe. Nu sunt interesați de un astfel de meșteșug. În zona Bucovinei, nu mai sunt foarte mulți meșteri care fac opinci, deși, spune Ioan Hojbotă, „se poate trăi din acest meșteșug, dacă participi la multe târguri și te promovezi intens, să te cunoască lumea”.
Opinci lucrate cu instrumente rudimentare
Chiar dacă am vrut să furăm meserie, cum se spune, stând lângă masa de lucru a meșterului popular, tot el a fost cel care ne-a descris, pe scurt, cum se fac opincile.
„Lucrez cu material foarte bun, fără calapod. Investesc bani în piele de calitate. Iau bucata de piele în mână, după ce am bine stabilite în minte niște dimensiuni, și încep să lucrez. Folosesc un cuțit rustic, o bucată de fier bine ascuțit, cu care crestez pielea. În crestături, băgăm cureaua, nojița de piele, care îmbracă opinca. La început, facem gurguiul, partea din față. Toate cusăturile le fac manual. Se merge, apoi, cu creții, nu mai puțin de trei creți. Am mai multe forme. Folosim și niște nituri (capse), care au rolul de a fixa creții și nu le dau voie să se desfacă. Opincile se încheie la spate, ca și gurguiul, și se aplică capacul și o gaică, pentru a se putea băga nojița și pentru a se putea lega de picior. Înainte, nojița se făcea din păr de cal sau de capră”, ne-a povestit humoreanul.
Brâie din piele, cu modele tradiționale, cusute cu mărgele, pe pânză
Chiar dacă sunt mai puțin căutate, Ioan Hojbotă face și brâie, curele late din piele, care ajung să fie vândute și cu 850 de lei. Nu face decât dacă are o comandă, solicitările venind, de obicei, de la femei care cos mărgele pe pânză și vor ca „opera lor” să ajungă pe un brâu din piele. După ce primește dimensiunile brâului, Ioan Hojbotă îl face din piele, peste care lipește pânza cusută cu mărgele, cu modele populare, specifice zonei de unde a venit comanda. În zona Dornei, se folosesc culori mai vii, roșu, verde, galben, iar în zona Humorului, mai mult nuanțe de maro și negru. „Este multă migăleală, multă piele. Nu am nevoie de tipar, ci doar de dimensiunea brâului. Se lucrează cam două zile la o curea. Prețul variază între 700 și 850 de lei”, ne-a spus bărbatul.
„Costumul popular face parte din viața mea”
Zestrea la care ține ca la ochii din cap meșterul popular humorean este alcătuită din câteva costume populare, unele foarte vechi, primite moștenire de la părinți sau de la rude. Nu lipsesc ițarii făcuți din pânză de casă, un suman purtat de tatăl său cu mare mândrie, în zilele de sărbătoare, bundițe de miel, dar și cu blană de ied, cojocele de miel, făcute de unchiul său Leonte Jucan, cămăși naționale, vechi de peste 80 de ani, și, bineînțeles, opinci pe care tatăl său le-a purtat până s-a prăpădit, opinci care au o vechime de peste 60 de ani, pe care le mai poartă și acum Ioan Hojbotă, pentru că s-au păstrat în stare foarte bună, fiind din piele de vită netăbăcită și cu nojițe din păr de cal. Nu lipsesc nici colțunii de lână, împletiți cu motive naționale, purtați și ei de tatăl lui Ioan.
„Costumul popular face parte din viața mea. Puțini se mai încumetă să facă costume naționale. Bătrânii făceau de nevoie. Din respect pentru părinții mei, eu încerc să păstrez și să duc tradiția mai departe. Totul a pornit de la opincile tatălui meu… M-am trezit cu o zestre neprețuită, sentimental vorbind. În fiecare duminică, împreună cu soția, mergem la biserică îmbrăcați cu costume populare. Este un sentiment deosebit”, și-a încheiat destăinuirile meșterul popular Ioan Hojbotă, care poate fi contactat la numărul de telefon 0740 415 300.
