Ioan Enciu a reclamat în PE folosirea abuzivă a interceptărilor ilegale de către autoritățile române



Eurodeputatul Ioan Enciu a atras atenția în plenul PE asupra folosirii abuzive de către autoritățile române a interceptărilor și înregistrărilor ilegale ca metode judiciare de anchetă, el cerând intervenția de urgență a CE pentru menținerea statului de drept și a democrației în România.
„În România anului 2011 s-a ajuns ca interceptări ale discuțiilor private să aibă loc fără niciun fel de acoperire juridică, cu toate că atât Constituția și legile naționale, cât și legislația europeană interzic absolut orice fel de intruziune în viața privată fără un motiv serios și cu autorizarea explicită a unui judecător”, a spus Enciu în plenul PE, potrivit unui comunicat al biroului său.
Eurodeputatul PSD a arătat că „metoda preferată de investigație a procurorilor este ascultarea ilegală a telefoanelor”, în timp ce „serviciile secrete monitorizează permanent convorbirile telefonice ale adversarilor politici ai puterii actuale”.
„Se înregistrează abuziv discuții între jurnaliști, între oameni politici, discuțiile interne din ședințele partidelor sau din ședințele nepublice din sălile de judecată. Se încalcă sistematic și repetat dreptul fundamental la protecția vieții private”, a mai reclamat Enciu, potrivit comunicatului citat.
El a cerut la finalul alocuțiunii „intervenția de urgență a Comisiei Europene pentru menținerea statului de drept și a democrației în România”.