Președintele Organizației Municipale Suceava, Dan Ioan Cușnir, consideră că Asociația Municipiilor din România și-a pierdut orice urmă de credibilitate atunci când a oferit Sucevei diploma de excelență pentru „transport public și mobilitate”. „Calitatea serviciilor publice reprezintă adevărata oglindă a eficienței celor care administrează o comunitate. Calitatea transportului public local reprezintă barometrul gradului de dezvoltare al unui oraș. Autobuzele și stațiile de autobuz sunt oglinda respectului administratorilor orașului față de cetățeni”, a spus Dan Ioan Cușnir. El a subliniat că pentru suceveni „ar fi superb” dacă transportul public și mobilitatea ar ajunge din urmă diplomele primarului Sucevei, Ion Lungu. „Diploma nu are roți și scaune și nu le ține de frig pasagerilor care așteaptă înfrigurați în țarcurile de oi pe care Ion Lungu le numește stații de autobuz”, a spus Cușnir. El a spus că, folosind ghilimele de rigoare, edilii orașelor Iași, Cluj-Napoca, Brașov sau Sibiu „sunt niște fraieri”. ”Ei au reușit să asigure transport public de excelență, sute de autobuze noi, ticketing civilizat, dar nu au diplome. Noi îl iubim pe Ion Lungu, ne aduce în fiecare an diplome de excelență, nici nu mai avem nevoie de transport public nici măcar decent, ce să mai vorbim de excelență?! Mie, personal, mi-ar fi fost jenă să mă prezint în fața publicului cu altceva decât scuze pentru starea jalnică a stațiilor de autobuz, vechiturile din dotarea TPL sau, să nu uităm, o vară întreagă cu trafic infernal și un pod blocat pentru reparații care în altă parte se rezolva în câteva nopți. Dacă aș fi fost în locul lui Ion Lungu, refuzam acest premiu, pentru că este un atac la bunul-simt și la inteligența sucevenilor”, a declarat liderul PSD Suceava.
El a subliniat că atât timp cât Suceava, care reprezintă dezastrul transportului public din punct de vedere al calității autobuzelor și al stațiilor de autobuz, este premiată pentru „transport public și mobilitate”, gala Asociației Municipiilor din România nu este altceva decât un eveniment lipsit de credibilitate. „Această farsă nu este gratuită, an de an din banii sucevenilor se plătesc 100.000 lei pentru a readuce în actualitate și în memoria publică expresia «măgarului tichie de mărgăritar». Este un prilej al unor oameni în poziții privilegiate să mai toace niște bani publici în batjocură, să-și acorde, prin rotație, premii fictive pentru realizări exagerate. Cu banii sucevenilor, cheltuiți până în prezent la Asociația Municipiilor din România, s-ar fi cumpărat un autobuz electric nou. În realitate «mobilitatea» Sucevei include trafic bară la bară, piste de biciclete inexistente și mai nou carența trotuarelor și a aleilor pietonale decente”, a declarat Cușnir. El a mai adăugat că în ziua în care Ion Lungu va folosi transportul în comun că să ajungă la muncă, cum o fac și premierii unor țări, atunci „vom putea spune că este momentul să participăm la astfel de competiții, deocamdată inutile”.






