Premiere LPS

Ioan Burlică și Gabriel Conache au fost aleși sportivii anului



Ioan Burlică a fost ales sportivul anului în sporturile individuale la LPS Suceava
Ioan Burlică a fost ales sportivul anului în sporturile individuale la LPS Suceava

Conducerea Liceului cu Program Sportiv din Suceava a desemnat ieri cei mai buni sportivi ai anului 2010 într-o atmosferă festivă. Deosebirea față de anii precedenți a constat în faptul că de această dată clasamentele sporturilor individuale au fost separate de cele de la jocurile colective. Dacă sportivii de la LPS au avut un an plin de realizări, recompensele pe care le-au primit la finalul sezonului au fost foarte subțiri, semn că și sportul sucevean a fost puternic lovit de criza financiară. „Țin să-i felicit pe performerii noștri, pentru că în ciuda greutăților financiare au obținut performanțe notabile. Cu modestele noastre puteri am încercat să le oferim puțină bucurie unor sportivi care au muncit un an de zile, însă este clar că tolba cu premii a fost puțin cam ușurică de data asta. Sper ca anul care vine să fie din punct de vedere sportiv la fel de bogat ca acesta care se încheie, iar noi să fim un pic mai bogați la capitolul premii”, a declarat Dumitru Bernicu, directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Clasamentul sporturilor individuale:
Locul I – Ioan Burlică (lupte greco-romane) – component al lotului național al României, câștigător al medaliei de aur la individual în Campionatul Național al juniorilor I, locul I la Cupa României
Locul II – Vasile Dudău și Daniel Crîșmariu (lupte greco-romane) – componenți ai loturilor naționale de juniori, locul V la Campionatele Europene de juniori II, locul I la Campionatele Naționale pe echipe juniori II și locul I la individual în Campionatul Național
Locul III – Iuliana Chelaru (atletism) – componentă a lotului național de junioare II al României, locul III la Campionatele Naționale de juniori I, locul III la Campionatele Naționale Școlare și locul II la ONSS
Locul IV – Ionuț Acostăchioaie (lupte greco-romane) – component al lotului național, locul I la Campionatele Naționale de juniori II pe echipe, locul III la Campionatele Naționale de juniori II, locul II la Campionatele Naționale Școlare, locul III la Cupa României
Locul V – Mihai Mihuț și Mihai Constantin (lupte greco-romane) – componenți ai Centrului Național de Excelență, locul I la Campionatele Naționale de juniori II pe echipe, locul II la Campionatele Naționale de juniori II la individual
Locul V – Andrei Trofin – Locul II la Campionatele Naționale de juniori I, locul III la Campionatele Naționale Școlare, locul III la Campionatele Naționale de juniori I în sală
Clasamentul individual al sportivilor la jocurile de echipă:
Locul I – Gabriel Conache (rugby) – component al lotului național seniori, locul IV la Campionatele Mondiale de tineret, locul III la Campionatele Europene
Locul II – Ionuț Florea (rugby) – component al lotului național juniori, locul IV la Campionatele Mondiale de tineret, locul III la Campionatele Europene
Locul III – Alin Ilii (handbal) – component al lotului național de tineret calificat la Campionatele Europene
Locul IV – Mihai Sandu (handbal) – lotul național de juniori calificat la Campionatele Europene, locul III la Campionatul Mondial Școlar
Locul IV – Irina Ivan (handbal) – lotul național de tineret, locul X la CE de junioare și calificare la CM de tineret
Locul V – Irina Andreica (volei) – locul III cu naționala de cadete a României la Balcaniadă
Clasamentul pe echipe:
Locul I – echipa de lupte greco-romane juniori II – medalie de aur la Campionatele Naționale
Locul II – echipa de handbal masculin juniori II – locul VIII la turneu final al Campionatului Național
Locul III – echipa de handbal copii – locul IV la turneul final de minihandbal.
Pentru rezultate deosebite înregistrate în anul 2010 au mai primit mențiuni următorii sportivi: Mihai Romaș (atletism), Ioana Pascar (atletism), Andreea Cucoșel (atletism), Andrei Apetre (lupte), Mihai Florea (lupte), Ștefan Babei (lupte), Bogdan Amărculesei (lupte), Florin Plămadă (fotbal), Ionel Ungureanu (fotbal), Cătălin Constantineanu (rugby), Diana Ivanov (handbal), Dan Negrușeri (handbal), Cristian Iriciuc (handbal), Mihai Moțpan (handbal), Bogdan Cozorici (handbal), Andreea Petruneac (handbal).



Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională
Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională