Ioan Balan trage un semnal de alarmă despre numărul redus de medici care rămân să profeseze în țară



Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan salută dezvoltarea și înființarea de noi spitale, dar trage un semnal de alarmă asupra faptului că avem tot mai puțini medici care să deservească aceste unități medicale.
”Cu ajutorul fondurilor externe nerambursabile și cu alocările de la bugetul național, România investește în modernizarea și extinderea unităților sanitare, în înlocuirea dotărilor și în aparatură performantă, în atragere în uzul medical a celor mai inovative medicamente. După atâția ani de așteptări, spitalele regionale de urgență de mare capacitate de la Iași, Cluj și Craiova vor începe să prindă contur, grație eforturilor Guvernului condus de Nicolae Ciucă de a identifica resursele financiare necesare acestor investiții. De asemenea, prin efortul administrațiilor locale, unele unități sanitare pot fi catalogate la standarde europene. Este cazul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, care, grație investițiilor susținute și realizate de președintele Gheorghe Flutur, este un spital modern, bine dotat, la fel ca spitalele din statele dezvoltate. Tot prin grija președintelui Gheorghe Flutur, la Suceava vom avea în curând un spital nou, pentru tratarea afecțiunilor oncologice”, a arătat Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean are însă mari semne de întrebare vizavi resursa umană din unitățile sanitare, mai exact medicii.
”Din acest punct de vedere, România, nu numai că înregistrează un deficit uriaș de medici specialiști și medici de familie, ci mulți dintre aceștia, în următorii ani, vor ieși din sistem, la împlinirea vârstei de pensionare. Zilele trecute, directorul Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății din Europa prezenta date extrem de îngrijorătoare, potrivit cărora până la 40% dintre medicii din regiune urmează să se pensioneze în următorii zece ani și nu există un plan sustenabil de înlocuire a acestora. De asemenea, președintele Colegiului Medicilor din România, domnul Daniel Coriu, ne anunța recent că, din cei aproximativ 3.800 de studenți care finalizează studiile în universitățile de medicină din România, doar 1.000 obțin avize de liberă practică, adică rămân să profeseze în țară. Or, în aceste condiții, este firesc să ne întrebăm – de unde asigurăm medici în spitalele și secțiile noi pe care le construim și le dotăm acum? Ce soluții avem pentru a înlocui medici care urmează să se pensioneze?”, s-a întrebat Ioan Balan.
Deputatul liberal spune că este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru identificarea motivelor pentru care tinerii absolvenți de medicină continuă să aleagă să-și construiască o carieră în alte state dezvoltate ale lumii.
”De asemenea, cred cu putere că, în condițiile în care 1 din 4 absolvenți de medicină rămân să profeseze în țară, domnul ministru Rafila ar trebui să suplimenteze de urgență, încă din acest an universitar, cifrele de școlarizare la toate universitățile de medicină din țară, pentru a preîntâmpina un deficit și mai mare de medici în viitorul apropiat. Avem mulți tineri bine pregătiți care vor să devină medici, care vor să rămână în țară și care nu se pot pregăti pentru că locurile la admitere sunt puține. Avem universități de medicină de foarte mare prestigiu, lucru reflectat în recunoașterea internațională a calității medicilor români. Vreau să cred că domnul Rafila va înțelege necesitatea acestui demers și riscurile la care poate fi supus sistemul de sănătate în absența unor măsuri care să genereze un număr mai mare de medici, la nivel național”, a concluzionat Ioan Balan.



Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale
O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Cooperarea medicală europeană, promovată de prof. univ. dr. Roxana Filip într-o conferință internațională la Tbilisi

Cooperarea medicală europeană, promovată de prof. univ. dr. Roxana Filip într-o conferință internațională la Tbilisi
Cooperarea medicală europeană, promovată de prof. univ. dr. Roxana Filip într-o conferință internațională la Tbilisi

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical
Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină