Politic

Ioan Balan: Sucevenii au parte doar de promisiuni din partea premierului Victor Ponta



Ioan Balan: „Avem Suceava blocată economic, avem o Suceavă izolată”
Ioan Balan: „Avem Suceava blocată economic, avem o Suceavă izolată”

Președintele PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat în cursul zilei de ieri că sucevenii au parte doar de promisiuni din partea premierului României, Victor Ponta. Ioan Balan a spus că toate aceste promisiuni sunt „povești” pe care Victor Ponta le uită până la Drăgușeni, la ieșirea din județul Suceava. El consideră că dacă prim-ministrul României ar fi avut vreo afinitate pentru Bucovina, în care a spus că a copilărit în vacanțele de vară, ar fi fost mai interesat ca măcar investițiile Guvernului din județul Suceava să fie finalizate în termen. „Degeaba a copilărit premierul Victor Ponta în Suceava dacă lucrul acesta nu i-a creat nici o afinitate pentru această zonă, fapt dovedit prin lipsa preocupării directe. Dacă avea o umbră de recunoștință pentru această zonă Victor Ponta putea veni la șantierele de la șoseaua de centură, aeroport, pârtia de la Câmpulung Moldovenesc sau DN 18 măcar la fel de des cum a făcut-o președintele Traian Băsescu cu reconstrucția podului de la Dornești”, a arătat liderul democrat-liberalilor suceveni.
Ioan Balan a subliniat faptul că de fiecare dată când vine în județul Suceava, Victor Ponta îi umple pe suceveni de „fericirea promisiunilor”, vorbind despre finalizarea șoselei de centură a Sucevei, despre terminarea lucrărilor la aeroport și de modernizarea DN 18, care face legătura cu județul Maramureș. În realitate însă, spune Balan, toate acestea sunt doar „povești scrise, povestite, dar tot ce e poveste rămâne poveste”. “Din păcate, promisiunea lucrurilor bune de făcut la Suceava cu ajutorul Guvernului Victor Ponta ține până la poarta de ieșire din județ de la Drăgușeni”, a precizat Ioan Balan.
Deputatul PDL a făcut referire în mod special la șoseaua de centură a Sucevei, declarând că această investiție ar putea fi finalizată dacă ar exista o minimă implicare a Guvernului României. „Această implicare nu a existat și s-a ajuns ca premierul Ponta să se vaite că orice soluție, fie rezilierea contractului, fie continuarea lucrărilor cu actuala firmă, este rea. Neputința Guvernului nu poate fi ascunsă în ograda unei firme, fie ea și «Colaps»SA. De prea multe ori am vorbit de șoseaua de centură, noi cei din opoziție, cât și cei de la putere. Am sperat că măcar din rațiuni electorale șoseaua de centură să fie terminată. Din păcate nici asta nu mai contează acum”, consideră Ioan Balan. El a adăugat că această lipsă de implicare din partea Guvernului a făcut ca Suceava să fie atât blocată economic, cât și izolată din punct de vedere al transporturilor.
Pe de altă parte, deputatul PDL a amintit că în această toamnă este termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea, însă din cauza lipsei implicării și nepăsării Guvernului pentru realizarea acestui proiect european “avem Suceava blocată economic, avem o Suceavă izolată”. „Mă uit cu admirație la ceea ce a reușit suceveanul Cristian Adomniței la Iași, la pista nouă a aeroportului care s-a inaugurat și îl felicit pentru asta și pe ieșeni că au parte de un aeroport funcțional”, a spus Ioan Balan. El a declarat că la Suceava se mai întâmplă din când în când câte un eveniment, însă fără a pune cu adevărat Suceava pe harta turistică a României, cu atât mai mult cu cât se dorește ca Bucovina să fie alternativa la Valea Prahovei.
„Poate că merită felicitată firma ce a lucrat la drumul Suceava – Botoșani, care până la urmă arată ca un drum pe care îți dorești să circuli. Nu e suficient. Vorbim despre Suceava ca pol turistic, ca alternativă la Valea Prahovei, dar pentru asta avem nevoie de aeroport, avem nevoie de drumuri care să ne ducă în siguranță spre principalele zone de atracție turistică”, a afirmat Ioan Balan. El a mai spus că atunci când au avut posibilitatea, cei din PDL s-au zbătut pentru ca județul Suceava și Bucovina să conteze la nivel național, iar acum, cei de la PSD nu mai beneficiază de nici o susținerea din partea propriului Guvern.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză
Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare
Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare