Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a arătat că în ultimele luni, în care România a fost condusă de Guvernul Orban, lucrurile s-au schimbat în bine.
„Despre cât de mult ne-a ținut în beznă PSD și cât de mult se poate schimba România cu o guvernare PNL, avem dovada ultimelor trei luni. Oricine poate să vadă că prețurile nu mai cresc sau chiar au început să scadă, că prețul la benzină a scăzut și sub 5 lei, că veniturile oamenilor cresc și că șantierele au început deja să fie scuturate de rugină și să se lucreze pe ele”, a arătat Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean a precizat că trei luni de guvernare liberală înseamnă deja deblocarea Autostrăzii Unirii și Autostrăzii Moldovei și finanțarea acestora din fonduri europene gratuite, nu din buzunarele românilor.
„Un alt proiect important, la care nici nu mai speram, începe să devină realitate. Este vorba despre Autostrada Nordului, Suceava-Satu Mare, precum și centurile ocolitoare de la Câmpulung Moldovenesc și de la Vatra Dornei, care prind tot mai puternic contur și se vor face tot pe banii gratuiți de la Uniunea Europeană. Trei proiecte majore, deblocate în numai trei luni. Cred că acest lucru spune totul despre cum guvernează PNL, în interesul oamenilor, și cât de mult ne-au ținut pe loc guvernările PSD. Am toată încrederea că o guvernare liberală pentru următorii patru ani ne va aduce în situația să ne bucurăm că Moldova va fi în sfârșit legată de Vechiul Regat și de Transilvania prin infrastructură modernă de transporturi. Numai așa vom da Moldovei șansa să iasă din sărăcie și să se dezvolte puternic”, a spus Ioan Balan.
Deputatul liberal de Suceava nu a uitat să critice guvernele PSD, despre care crede că au fost o mare frână pentru dezvoltarea României.
„Cum să ceri oamenilor să mai aibă încredere în instituțiile statului român, atâta vreme cât în ultimii 30 de ani nu s-a construit și nici măcar nu s-a modernizat o infrastructură de transporturi care să conecteze Moldova de celelalte provincii istorice? Este și greu să-ți mai amintești câți miniștri ai transporturilor din PSD s-au plimbat prin Bucovina și au promis autostrăzi moderne, drumuri expres și căi ferate rapide. Rezultatul îl cunoaștem cu toți. Zeci de rute de cale ferată, în loc să fie modernizate, au fost închise. Proiectele majore de autostrăzi au fost compromise, prin tot felul de tertipuri. Ultima minciună a fost parteneriatul public-privat pentru Autostrada Unirii, care aproape că a compromis proiectul. Cred că am intrat deja în cartea recordurilor cu centura ocolitoare a Sucevei, care ani de zile nu a fost dată în circulație, pentru că guvernele PSD nu au vrut să termine 15% din lucrările care mai trebuiau realizate. Nici măcar o lege adoptată de Parlament și promulgată de președinte nu i-a impresionat pe cei din PSD! Nici marșul către Capitală și nici protestul din martie al anului trecut”, a concluzionat Ioan Balan.