Ioan Balan spune că măsurile economice aplicate de PNL au adus cele mai mari rate de creștere economică din Uniune



Deputatul sucevean Ioan Balan
Deputatul sucevean Ioan Balan

Deputatul sucevean Ioan Balan spune că Partidul Național Liberal guvernează foarte bine, iar acest lucru este confirmat de mai mulți indicatori comunicați în ultima perioadă de către Eurostat, organismul oficial de statistică al Uniunii Europene.
”După ani de așteptări în care priveam cu admirație către unele state europene, astăzi, România a depășit Grecia, Ungaria, Slovacia și este la egalitate cu Portugalia în ceea ce privește Produsul Intern Brut pe locuitor. De asemenea, măsurile economice corecte aplicate de PNL ne-au adus cele mai mari rate de creștere economică din Uniune, în condițiile în care economii puternice, precum cea a Germaniei, s-au confruntat chiar cu perioade de recesiune economică. După ani de zile în care manifestam o încredere modestă în moneda noastră națională, leul, de câțiva ani de zile ne putem lăuda ca avem una dintre cele mai stabile monede din regiune. De asemenea, putem vorbi cu mândrie despre ramuri ale economiei care ne pun pe harta producției europene și mondiale: o industrie producătoare de mașini competitivă, un sector energetic tot mai puternic, o agricultură care produce tot mai mult și produse de cea mai bună calitate”, a arătat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal recunoaște că rezultatele bune de care ne bucurăm astăzi nu au venit de la sine, ci sunt rezultatul măsurilor liberale implementate în ultimii trei ani.
”Facilități fiscale, scheme de ajutor de stat, măsuri de protecție a veniturilor populației, susținerea consumului intern, investiții în sectorul agricol, accelerarea implementării marilor proiecte de investiții publice reprezintă pilonii de susținere pe care România crește. Poate că unii au uitat, însă, atunci când PNL a venit la guvernare și-a asumat un mare angajament ”dezvoltăm România”, iar, astăzi, cu cifre și confirmări din partea instituțiilor europene și ale Băncii Mondiale putem demonstra că ne-am ținut de promisiune”, a mai menționat Ioan Balan.
Deputatul sucevean este de părere că deși traversăm o perioadă economică favorabilă, acest lucru nu trebuie să ne demobilizeze și să încetinim ritmul lucrărilor și al reformelor.
”Rezultatele pozitive ne dau argumente suficiente că ducem țara pe calea cea bună, iar măsurile liberale trebuie continuate. Am încrederea și speranța că, după realizarea rotativei guvernamentale în acest an, partenerii noștri de coaliție vor continua să susțină măsurile pentru dezvoltarea și modernizarea țării, precum și măsurile care să înlăture decalajele dezvoltare dintre provinciile istorice ale țării”, a concluzionat Ioan Balan.



Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Ioan Balan: „Reformele nu ni le impune nici Uniunea Europeană, nici altcineva, ci ni le cer românii care s-au săturat de ritmul lent în care se modernizează România”

Ioan Balan îi solicită ministrului agriculturii măsuri ferme pentru stabilizarea prețurilor la îngrășămintele chimice utilizate în agricultură