Ioan Balan s-a dezlănțuit împotriva social-democraților din municipiul Suceava



Președintele Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, s-a dezlănțuit împotriva social-democraților din municipiul reședință de județ, după ce liderul acestora, senatorul Ovidiu Donțu, a afirmat că sucevenii sunt indignați și nemulțumiți de declarațiile pe care le-a făcut cu privire la proiectul de 8 milioane de euro prin care mai multe străzi urmează a fi modernizate. Ovidiu Donțu a mai precizat că proiectul în cauză a fost susținut de USL. În replică, Ioan Balan a declarat în cadrul unei conferințe de presă că proiectul de 8 milioane de euro a fost demarat în perioada în care PDL avea majoritate în Consiliul Local Suceava. „Am văzut anumite scrisorele trimise de liderii PSD în care se spune că Ioan Balan minte. Și vreau să spun foarte clar că Ioan Balan nu minte și nu dezinformează. Și vă rog să urmăriți toate aparițiile mele publice din perioada în care am ieșit mai în față ca actor politic al PDL și am avut abordări pe subiecte care erau de actualitate. Am crezut că este suficient să vă vorbesc despre aceste lucruri, dar am văzut că pentru unii lideri PSD nu este de ajuns, și de aceea mă văd obligat să prezint și probele scrise”, a declarat liderul PDL Suceava.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Experiențe Erasmus+ în domeniul formării profesionale la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Experiențe Erasmus+ în domeniul formării profesionale la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava
Experiențe Erasmus+ în domeniul formării profesionale la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava pentru a încuraja investițiile germane în județ

Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava
Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava