Concluzie amară

Ioan Balan: „Investițiile Guvernului PSD-ALDE în infrastructura turistică a județului Suceava, un eșec lamentabil”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a vorbit despre lipsa totală de investiții din ultimii șapte ani în infrastructura turistică a județului, în ciuda promisiunilor sforăitoare ale celor care au condus țara în această perioadă. În opinia parlamentarului sucevean, coaliția de guvernare PSD-ALDE nu a făcut decât să pună Bucovina la colț și să o condamne la subdezvoltare.
Lista investițiilor pentru această zonă a țării a fost aprobată în cursul anul 2017, prin HG nr. 558/2017 privind Masterplanul în turism și proiectele de investiții în domeniu. Aici au fost incluse o serie de obiective de investiții la nivelul județului Suceava, cum ar fi realizarea unui Aqua Park în orașul Gura Humorului; realizarea pârtiei de schi artificială – schi pe timp de vară, sanie-tobogan și tubing în orașul Gura Humorului; amenajarea unui parc de tip „Adventure” în comuna Sucevița; amenajarea unei pârtii de schi în comuna Sucevița; construirea unui patinoar în comuna Sucevița; domeniu schiabil în Munții Călimani în comuna Șaru Dornei; dezvoltarea domeniului schiabil în municipiul Vatra Dornei; creșterea atractivității stațiunii turistice Vatra Dornei prin optimizarea și creșterea rețelei de producere a zăpezii artificiale; creșterea calității serviciilor turistice în Bazinul Dornelor prin amenajarea posturilor de salvamont.
Argumentele oferite pentru susținerea unor investiții guvernamentale în domeniul turismului în această regiune sunt multiple: unicitatea mănăstirilor din Bucovina; generozitatea reliefului care permite dezvoltarea turismului montan și a pârtiilor de schi; înzestrarea naturală deosebită, care permite turism de cea mai înaltă calitate.
„Realizarea, într-o primă etapă, a acestor obiective de investiții ar fi deosebit de importantă pentru economia județului Suceava și pentru crearea de noi locuri de muncă bine plătite. În condițiile în care autoritățile locale nu au reușit să beneficieze de finanțarea acestor obiective de investiții, vreau să-l întreb pe ministrul Turismului care este bugetul total alocat în anul 2019 pentru realizarea obiectivelor de investiții cuprinse în HG nr. 558/2017”, este una dintre cerințele deputatului Ioan Balan adresată ministrului Turismului, Bogdan Gheorghe Trif.
Parlamentarul liberal mai vrea să știe care este valoarea totală pe care o pot solicita administrațiile locale din județul Suceava în anul 2019 pentru proiecte de investiții în turism de importanță locală.
De asemenea, având în vedere că prin HG nr. 1022/2018 Guvernul a modificat și relaxat criteriile de finanțare a investițiilor, a solicitat Ministerului Turismului să precizeze dacă a informat fiecare administrație publică cuprinsă în MasterPlanul investițiilor pentru turism și dacă Ministerul Turismului a asigurat suportul tehnic pentru ca primăriile să poată depune proiecte mature, eligibile, ca să atragă finanțarea și să realizeze investițiile.

Recomandări

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava