Vicepreședintele regional al PDL, deputatul sucevean Ioan Balan, îi sfătuiește pe social-democrații suceveni să-i pregătească o surpriză liderului PSD, Victor Ponta, și să transforme casa din localitatea Pârteștii de Sus în care și-a petrecut o vacanță de vară în casă memorială. Ioan Balan a declarat în cursul zilei de ieri că la ultima vizită pe care Victor Ponta a efectuat-o în județul Suceava, la Pârteștii de Sus, a putut să observe o chestiune specifică pentru PSD, și anume „o slugărnicie fără margini”. „L-am văzut pe candidatul Victor Ponta venind în județul Suceava și i-am văzut cum s-au comportat cei din PSD, care se simt datori ca de fiecare dată să dea dovadă de o slugărnicie fără margini. L-am văzut pe Victor Ponta mergând spre locul unde a copilărit, o veritabilă Via Dolorosa (n.r. – Drumul Crucii din Orașul Vechi din Ierusalim) a județului Suceava, dar și la casa în care a copilărit și care automat trebuie să devină casă memorială”, a remarcat liderul PDL.
Ioan Balan a ținut să sublinieze că noua casă memorială a lui Victor Ponta din Pârteștii de Sus s-ar adăuga la alte două obiective turistice importante pentru PSD, respectiv casa memorială a lui Nicolae Ceaușescu din Scornicești și casa în care s-a născut fostul primar PSD din Rădăuți Mihai Frunză, din localitatea botoșăneană Hilișeu – Crișan, pe care acesta a transformat-o singur în propria casă memorială.
„Dacă în trecut l-am avut pe Ceaușescu cu a lui casă memorială, iar apoi pe primarul din Rădăuți care și-a făcut propria casă memorială, de ce nu l-am avea și pe premierul Victor Ponta cu această casă memorială, în care în copilărie și-a petrecut o vacanță de vară”, a sus Balan. El a adăugat că ceea ce s-a întâmplat la vizita de săptămâna trecută a lui Victor Ponta în comuna Cacica, la Pârteștii de Sus, poate fi calificat doar ca „niște glumițe ieftine”. Ioan Balan a declarat că sucevenii au nevoie ca Victor Ponta să-și aducă aminte de copilăria lui în Bucovina și de cât este legat de aceste locuri atunci când premierul împarte bugetul și când ar trebui să aloce fonduri pentru proiectele din județul Suceava. „Eu cred că sucevenii au nevoie de atenția lui Victor Ponta atunci când împarte bugetul, iar atunci când își amintește de copilăria lui petrecută în Bucovina ar trebui ca asta să se regăsească în fonduri pentru multitudinea de proiecte care stau prin sertarele primăriilor, pentru cofinanțarea proiectelor europene, pentru finalizarea șoselei de centură a Sucevei, dar și pentru finanțarea celei de-a doua șosele de centură, de la Bosanci – Ipotești – Salcea. Acestea sunt lucrurile extrem de importante pentru Suceava”, a mai declarat Balan.
El a mai precizat că tot la Cacica, premierul Ponta a vorbit și despre cât de mult își dorește să refacă USL, comparându-l în determinarea pentru a realiza acest lucru cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. „Victor Ponta ne spune că vrea să refacă USL. Văd aceeași determinare ca și la Putin, care vrea să refacă URSS, lucru care nu se va întâmpla niciodată”, a încheiat Ioan Balan.