Ioan Balan: „Disprețul PSD pentru românii plecați în străinătate nu are limite”



Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan
Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, se arată revoltat de faptul că, la aproape un an de la alegerile prezidențiale „sabotate de Victor Ponta”, celor peste patru milioane de români aflați în diaspora încă li se refuză dreptul constituțional de a vota. El a făcut referire la faptul că „actuala monstruoasă coaliție” de guvernare trage de timp privind adoptarea Legii votului prin corespondență, precizând că dacă partidele parlamentare nu vor cădea urgent de acord asupra proiectului de lege, cei din Diaspora nu vor putea vota la alegerile de anul viitor. „Eu nu am uitat un moment umilința pe care au îndurat-o sute de mii de români plecați la muncă în străinătate la alegerile din toamna trecută, atunci când au stat în ploaie și frig ca să voteze și nu au reușit. Eu nu am uitat aceste momente, cu atât mai mult cu cât Suceava este printre județele cele mai sărace, cu cei mai mulți români plecați de nevoie, nu de drag în Europa, ca să-și câștige cinstit existența, ca să pună o pâine pe masă familiilor lor. Dacă ar fi avut unde munci, ar fi avut un loc de muncă bine plătit la ei acasă, la Suceava, nu ar fi plecat cu siguranță și nu și-ar fi lăsat și familii și copii acasă cu dor în suflet. Dar Victor Ponta, prin sărăcia și subdezvoltarea în care ține Bucovina, face tot posibilul să-i țină pe români în afara frontierelor țării și, mai mult, să le ia și dreptul constituțional de a alege, de a vota”, a declarat Balan.



Recomandări

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză
Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză