Critici

Ioan Balan despre firma care modernizează drumul Suceava – Botoșani: „Ne-a luat de proști”

Începerea lucrărilor de modernizare a drumului național Suceava – Botoșani
Începerea lucrărilor de modernizare a drumului național Suceava – Botoșani

Liderul Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, consideră că reprezentanții firmei UMB Spedition „ne-au luat de proști” atunci când la începerea lucrărilor de modernizare a drumului național Suceava – Botoșani au adus 98 de basculante, 40 de excavatoare și aproximativ 200 de muncitori. De precizat că inaugurarea acestei investiții a avut loc sâmbăta trecută în prezența premierului României, Victor Ponta.
Ioan Balan a precizat că a participat la începerea acestor lucrări, în județul Botoșani, văzând o înșiruire de utilaje „cum rar ți se poate da ochilor să vadă”. „Culmea culmilor a fost că acele camioane erau încărcate cu agregate. Ei nu au fost pregătiți să depoziteze acele agregate. Și când au plecat de acolo au plecat cu mașinile încărcate pentru că ar fi trebuit să arunce toate agregatele, balast și ce mai aveau ei. E o mare problemă, și arată neputința guvernării de a da față cu realitățile. Realitatea ar trebui să fie ceea ce există azi acolo: trei camioane și două buldozere. Iar faptul că atunci când vine premierul sunt sute de utilaje și după ce pleacă mai sunt câteva e un lucru care ne face să intrăm într-o păcăleală și să nu reușim să descoperim adevărul”, a spus Ioan Balan.
El a adăugat că nu vrea să facă vinovate autoritățile din Suceava și Botoșani pentru această situație, însă „este o mentalitate pe care noi trebuie să o oprim”. Liderul PDL Suceava a mai spus că în mod sigur astfel de situații s-au întâmplat și atunci când democrat-liberalii erau la putere, însă nu au fost de amploarea celei de la Botoșani.
„Consider că era normal să nu trecem pe lângă o parcare de utilaje, ci să trecem pe lângă niște utilaje care sunt în lucru și care își fac treaba. Noi am trecut pe lângă o parcare plină cu utilaje, de la Dumbrăveni până la intrarea în Botoșani. Unele încărcate, unele nu. Dar cred că la acel drum trebuia să găsim atâtea utilaje cât aveau nevoie pe porțiunea de drum pe care lucrau. Nu să blochezi un drum de la Dumbrăveni la Botoșani cu utilaje pentru expoziție. Totuși, nici măcar asta nu m-a deranjat, ci faptul că ne-au luat de proști”, a precizat Ioan Balan, care consideră că firma care realizează lucrările a vrut doar să facă o demonstrație de forță pentru a arăta de câte utilaje dispune.

Recomandări

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Ioan Balan anunță că Executivul pregătește al treilea pachet de sprijin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din județele Suceava și Neamț

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Gardul amplasat pe drumul de acces din E85 către Sala Polivalentă din Suceava a fost retras de proprietarul terenului