Deputatul PDL Ioan Balan are susținerea conducerii centrale a partidului pentru a prelua conducerea Organizației Municipale Suceava a PDL. Alegerile în cadrul acestei filiale vor avea loc sâmbătă, 14 septembrie a.c., în sala mare de festivități a complexului turistic „Conacul Domnesc”, la eveniment urmând să participe întregul Birou Permanent Național al PDL, în frunte cu liderul partidului, Vasile Blaga. La alegerile din PDL Suceava care vor avea loc în cadrul Consiliului de Coordonare Local Suceava vor participa aproximativ 1.500 de delegați și invitați. În cadrul Consiliului de Coordonare Local Suceava vor fi aleși membrii Biroului Politic Permanent și președintele Organizației Municipale Suceava a PDL, pentru această funcție fiind depusă doar o singură candidatură, cea a deputatului și vicepreședintelui PDL pe Regiunea Nord-Est, Ioan Balan. La evenimentul de la Conacul Domnesc vor fi prezenți și invitați din toate județele Moldovei.
De remarcat faptul că prezența la Suceava a lui Vasile Blaga pentru a-l susține pe Ioan Balan este una cât se poate de firească, având în vedere că deputatul sucevean a fost unul dintre principalii susținători ai liderului PDL la alegerile care au avut loc anul acesta la nivel central. Prezența întregului Birou Permanent Național al PDL la alegerile din cadrul Organizației Municipale Suceava arată, de asemenea, și sprijinul de la nivel central pe care îl are Ioan Balan, cu atât mai mult, cu cât acesta deține și funcția de vicepreșdinte PDL pentru Regiunea de Nord-Est a României.
Pe de altă parte, din sursele pe care le avem, alegerile din această sâmbătă sunt privite cu maxim interes de către conducerea centrală a PDL, având în vedere și viitoarele alegeri locale care vor avea loc în anul 2016. Acesta deoarece, așa cum s-a obișnuit până în momentul de față, președintele Organizației Municipale Suceava a PDL a fost și candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ. În aceste condiții, este de așteptat ca Ioan Balan să-și asume candidatura pentru funcția de primar al Sucevei la alegerile din 2016, competiția viitoare urmând să fie mai mult decât interesantă, având în vedere că până în momentul de față, deputatul PDL a câștigat în toate competițiile electorale la care a participat.