Scor electoral

Ioan Bălan, al treilea pe țară între candidații PD-L



Ioan Bălan a prins podiumul la nivel național, scorul de 56,8% realizat la „generale” plasându-l pe locul trei în partid
Ioan Bălan a prins podiumul la nivel național, scorul de 56,8% realizat la „generale” plasându-l pe locul trei în partid

Democrat-liberalul sucevean Ioan Bălan s-a ales cu medalie de bronz în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, când a adjudecat din prima mandatul de deputat în colegiul Suceava Est (Burdujeni). Bălan a prins podiumul la nivel național, scorul de 56,8% realizat la „generale” plasându-l pe locul trei în partid, după democrat-liberalii Bogdan Cantaragiu- 60,2% și Silviu Prigoană- 58,9%. Analizând clasamentele pe partide realizate la nivel central, se poate constata că Ioan Bălan este egalul numărului unu din PSD, Mircea Geoană, care s-a clasat tot al treilea la nivelul partidului. Bălan, egalul lui Geoană
De menționat că poziția obținută de democrat liberalul sucevean nu reprezintă o surpriză în peisajul politic județean. Campania electorală constructivă și dinamică, bazată pe proiecte, combinată cu spectacolele de calitate organizate în Burdujeni, unde au poposit Voltaj, DJ Project, Ansamblul „Lăutarii”, Sofia Vicoveanca, Ileana Ciuculete, 2 Unlimited, au făcut ca Ioan Bălan să obțină un scor care i-a adus medalia de bronz la nivel național.
Interesant este și faptul că nici la PNL și nici la PSD nici un sucevean nu a reușit performanța de a se clasa măcar în top 10. În aceste condiții, și analizând serios rezultatele votului, liderul județean al PD-L Gheorghe Flutur, care a garantat pentru Ion Bălan, dar și pentru ceilalți candidați PD-L în campania electorală, are numai motive de laudă, mai ales că principalul său „adversar”, democrat-liberalul Gheorghe Ștefan (Pinalti), liderul de la Neamț, nu are nici un om în TOP 10 la PD-L.
Trebuie spus că pe podium a urcat și organizația județeană a PD-L, care s-a clasat pe primul loc în țară, după București, ca număr de voturi obținute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. PD-L Suceava a înregistrat 103.700 voturi la Senat și 94.000 voturi pentru Camera Deputaților, adjudecându-și jumătate din mandatele de parlamentar, așa cum s-a estimat la începutul campaniei electorale.



Recomandări

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului