Declarație

Ioan Balan: „Administrația publică trebuie să fie un servant al cetățeanului și nu invers”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan spune că administrația publică locală și centrală există pentru că cetățenii au agreat să finanțeze structuri administrative care să le furnizeze bunuri și servicii publice de calitate. Din acest motiv, parlamentarul sucevean este de părere că „administrația publică trebuie să fie un servant al cetățeanului și nu invers, cetățeanul să fie pus în slujba acesteia”.
În acest context, Ioan Balan a amintit că în curând va intra în dezbaterea comisiilor din Parlament un proiect care să grupeze toată legislația aferentă funcționării administrației publice din România, fie sub aspectul organizării, fie sub cel al competențelor și asigurării unei finanțări adecvate.
Deputatul liberal are însă mari semne de întrebare vizavi de legea care va rezulta de aici și a afirmat acest aspect având experiența legii salarizării, una extrem de proastă și discriminatorie.
„La fel cum s-a procedat în cazul adoptării Legii salarizări, adică s-a pus carul înaintea boilor, și în cazul Codului administrativ PSD-ALDE a avut în vedere, mai întâi, interesul președintelui partidului de guvernare, apoi interesele unei birocrații slab performante și, abia la final, la capitolul cu cea mai puțină importanță, interesul cetățeanului plătitor de taxe și necesitatea comunităților locale de a se dezvolta. Personal, încă din anul 2013, de atunci de când domnul Dragnea s-a folosit într-un mod mișelesc de termenul descentralizare pentru a feudaliza cea mai mare parte a patrimoniului din România, nu mai am încredere în nici un demers la care ia parte PSD. Amintiți-vă că, în anul 2013, ca urmare a unei sesizări a opoziției parlamentare, Curtea Constituțională a constatat că acea lege era în integralitate neconstituțională și că descentralizarea și stabilitatea statului român chiar ar fi fost puse în pericol de un asemenea act normativ”, a menționat Ioan Balan.
În opinia parlamentarului sucevean, dacă se dorea o lege funcțională și adaptată nevoilor din teren ar fi trebuit să înceapă cu o consultare a primarilor și a celor care lucrează în administrația locală.
„Le-aș recomanda să scuture de praf standardele de cost din administrație, elaborate de Emil Boc în anul 2010, dar îngropate de PSD, care ar conduce la economii bugetare și la respect pentru cheltuirea banilor publici, colectați din buzunarele cetățenilor. De asemenea, aș fi pus-o pe doamna Dăncilă să numere sutele de secretari de stat care populează administrația publică centrală, sutele și miile de directori, plătiți regește, cu secretare și șoferi personali, care stau mai mult prin excursii, denumite «delegații», sutele de agenții guvernamentale, care toacă bani buni de la buget și nu fac absolut nimic pentru cetățean”, a spus Ioan Balan.

Recomandări

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii

Selecție pentru șapte membri ai Consiliului de Administrație la ACET – în măsurile de austeritate limita maximă e de trei

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic