Cunoscutului sucevean Ioan Baciu Țăran este primul producător tradițional de preparate din carne din județ atestat după noul ordin al Ministerului Agriculturii, care prevede reautorizarea acestora în condiții care să-i separe mai clar de marii producători.
Suceveanul din Fundu Moldovei a primit în mod oficial atestatul la începutul acestei săptămâni, el primind autorizare în baza Ordinului 724/2014, pentru un număr de șapte produse: „Chișca Baciu”, „Mușchiul haiducesc Baciu”, „Cârnații boierești Baciu”, Costița hițuită Baciu”, „Jambonul țărănesc Baciu”, „Toba de la Baciu” și „Mușchiul copt în jar”.
Vasile Schipor, directorul Direcției Agricole Suceava, cel care i-a înmânat atestatul, a explicat: “El este primul care a depus documentația necesară, mai exact un dosar separat pentru fiecare produs, cu certificat de originalitate, dovada achiziției cărnii din zona în care este produs, rețeta locală și alte elemente cerute de noua legislație. Noile produse se vor comercializa cu o etichetă specială, un logo de atestat produs tradițional”. Vasile Schipor a subliniat că cei 25 de producători tradiționali înregistrați în județ își mai pot continua activitatea în baza vechilor prevederi legale doar până la sfârșitul lunii august.
„Deocamdată ceilalți producători nu au depus documentația, însă eu le sugerez să nu lase acest aspect pe ultima sută de metri, pentru că timpul este deja destul de scurt”, a mai declarat Vasile Schipor.
Noul ordin limitează producția în sectorul tradițional
Conform noului ordin, capacitatea de producție raportată la un an nu poate depăși cantitatea medie de 150 de kilograme/litri pe zi dintr-un produs tradițional, respectiv maxim 400 de kilograme/litri total produse tradiționale atestate ale unui producător.
Noua lege urmărește ca la târgurile de produse tradiționale să vină doar cei care fac un produs tradițional, în cantități mici, cu respectarea rețetelor tradiționale. Specialiștii spun că nu se mai poate veni la târg de produse tradiționale cu două tone de marfă, pentru că acela nu poate fi un produs tradițional în adevăratul sens al cuvântului. Nu puține au fost cazurile în care marfă industrială, „de supermarket”, a fost vândută la târguri de produse tradiționale.
Noul ordin a stârnit controverse inclusiv în rândul celor atestați ca producători tradiționali. În timp ce unii s-au declarat foarte mulțumiți de înăsprirea condițiilor de autorizare, alții consideră că sunt limitați în producție, pentru a nu putea deveni mai importanți pe piața cărnii. Noul ordin va reduce mai mult ca sigur numărul de producători și produse tradiționale atestate. În baza vechii legi, aflate încă în vigoare, în județ sunt 25 de producători tradiționali atestați, 13 în domeniul laptelui, 11 în cel al cărnii și peștelui și unul în domeniul băuturii. În total, în județ sunt atestate 126 de produse tradiționale.
Pe lângă limitarea producției, noul ordin aduce și multe alte noutăți. Prin produs tradițional se înțelege un produs pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziție aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și un procedeu tehnologic tradițional care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii.
Lege nouă
Ioan Baciu, primul producător tradițional atestat după noul ordin al Ministerului Agriculturii
