Sănătate

Invitații scrise la medic, pentru efectuarea obligatorie a unor analize de laborator

Invitații scrise la medic, pentru efectuarea obligatorie a unor analize de laborator
Invitații scrise la medic, pentru efectuarea obligatorie a unor analize de laborator

Toți cetățenii, asigurați sau neasigurați, vor primi scrisori personalizate pe baza cărora vor trebui să se prezinte din noiembrie la medic, pentru a-și face analize
Ministerul Sănătății va demara începând cu 1 noiembrie a.c. un program de evaluare generală a stării de sănătate a populației prin care să se obțină date exacte cu privire la numărul de persoane ce necesită includerea în programe de sănătate și al persoanelor ce suferă de diferite afecțiuni.
Toți cetățenii, indiferent dacă sunt sau nu asigurați la sistemul de sănătate, trebuie să efectueze analize de laborator gratuite. În acest sens, fiecare cetățean va primi o scrisoare personalizată pe baza căreia se va prezenta la medic în luna în care s-a născut, iar medicul îl va consulta, după care îi va prescrie un set de analize. Programul MS se va desfășura pe o perioadă de un an de zile.
Anunțul a fost făcut de către directorul adjunct al Autorității de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu, care a declarat că ministrul Eugen Nicolăescu a prezentat acest program de evaluare a sănătății populației în cadrul unei întâlniri avute recent la Brașov cu reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Colegiului Medicilor și ai medicilor de familie din țară.
Alexandru Lăzăreanu a precizat că în cazul în care o persoană refuză să efectueze analizele medicale, la prima consultație, chiar în caz de urgență, va trebui să plătească serviciile medicale. „Mi se pare o măsură foarte bună. Pentru a avea un tablou real al stării de sănătate a populației trebuie să se impună măsuri coercitive. Cei care vor ignora invitația scrisă vor avea de plătit”, a spus adjunctul ASP Suceava.
Alexandru Lăzăreanu a menționat că în noiembrie și decembrie 2005 vor trebui să își facă investigații de laborator persoanele născute în lunile menționate, cei neasigurați și cetățenii care nu s-a prezentat la examenul medical anual. Din luna ianuarie 2006, cetățenii vor merge la analize în luna în care s-au născut. Persoanele descoperite cu probleme de sănătate vor trebui să efectueze investigații suplimentare. „Cu siguranță unii vor descoperi că suferă de anumite boli în urma derulării programului. Costurile vor fi mari pe moment, dar pe termen lung riscurile agravării și decompensările unor boli nu vor mai fi atât de mari. Așadar, pe termen lung costurile din bugetul asigurărilor de sănătate vor scădea”, a încheiat directorul adjunct al ASP Suceava.

Recomandări

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid