Vedetele care au plecat acasă cu cadouri de la cea de-a 78-a ediție premiilor Academiei Americane de Film ar putea să plătească taxe de până la 30.000 de dolari pentru bunurile primite. Cadourile, care conțineau printre altele lenjerie intimă Victoria’s Secret, în valoare de 7.000 de dolari și un cupon pentru intervenții estetice cu laser, valorează circa 100.000 de dolari fiecare. Iar, din nefericire pentru celebrități, autoritățile din Statele Unite au decis că pachetele care le sunt dăruite vedetelor invitate la Oscar intră în categoria veniturilor taxabile.
„Vrem să ne asigurăm că vedetele își asumă responsabilitatea când vine vorba de aceste cadouri”, a declarat Mark Everson, comisar la Fisc.