Odată cu reluarea stagiunii teatrale de toamnă, o parte din sucevenii care nu au datorii la asociațiile de locatari vor putea beneficia de intrare gratuită la teatru.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că cele 150 de bilete pe care municipalitatea le deține pentru premiera spectacolului Ivan Turbincă, adaptat după o poveste a scriitorului Ion Creangă, vor fi împărțite prin intermediul asociațiilor de proprietari sucevenilor care și-au plătit la zi utilitățile.
„Spectacolul va avea loc în zilele de 4,5 și 6 octombrie, la Casa de Cultură, iar cele 150 de bilete pe care Primăria Suceava le are rezervate vor fi date sucevenilor care au știut să își achite la timp facturile la asociație, chiar dacă au fost cazuri cînd nu au beneficiat de toate facilitățile cuvenite”, a spus Ion Lungu.
Seria de spectacole va fi susținută de actorii Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani.