Cronica religioasă

Invitație la slujba de resfințire a Bisericii de la Poiana-Zvoriștea

Cu toată dragostea vă invităm să participați alături de noi la bucuria duhovnicească prilejuită de slujba de resfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Poiana, comuna Zvoriștea, județul Suceava, slujbă ce va avea loc pe data de 9 august 2009.
Resfințirea Bisericii și oficierea Sfintei Liturghii vor fi săvârșite de către Î.P.S. PIMEN Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Pr. Paroh Orhei Constantin Ionuț împreună cu credincioșii acestei parohii vă așteaptă cu drag.

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților