Invitație la demnitate

Citind articolul “Lucia Pușcașu, la gâtul lui Vasile Ilie”, publicat în nr. 26, din 02 februarie 2011 al acestui ziar, n-am înțeles de ce și cum poate fi așa de violent semnatarul acestuia, Ion Drăgușanul, în starea de grație pe care presupun că i-o dă scrisul. M-a intrigat mai întâi titlul, care nu reflectă o realitate, ci reprezintă un artificiu publicistic, manipulator, apoi folosirea densă a unui vocabular cu vădite intenții contondente, denigratoare, ceea ce este din capul locului descalificant pentru un redactor al unui ziar și pentru o presă obiectivă (“doamnă cu tradiții bolșevice”, “năbădăi”, “incultură crasă”, “ va copita”, “miticii și lucicile”, “sare la gâtul” etc.).Îi recomand cu detașare și pe deplin justificat autorului articolului să folosească un asemenea vocabular acolo unde se potrivește, de pildă în portretul caricatural, care însă nu e o specie de găzduit într-un ziar, al cărui scop este informativ-obiectiv și nu estetic-satiric, iar în articolele de ziar să vehiculeze doar idei limpezi și demne de interesul public, precum și un stil caracterizat prin demnitate, fiind vorba de relații interumane la nivelul unei societăți civilizate și, în cele din urmă, de prestigiul publicației în care prestează.
Situarea cuiva (în speță a mea) în raport cu instituțiile, cu arta, cu oamenii poate fi prezentată – dacă se consideră de interes mai larg – prin relatarea obiectivă a faptelor, a situațiilor, lăsând cititorilor dreptul să discearnă, dar nicidecum comentată tendențios, fatalmente subiectiv, ba, și mai mult, vulgar, cu intenția de a-l înjosi ori a-l pune sub ghilotină, ca în situația concretă la care mă refer. Reacția autorului articolului la intervenția mea în cadrul expoziției “Colecții și colecționari” deschisă recent la Muzeul Bucovinei este excesiv disproporționată față de cele afirmate de mine și, tocmai prin aceasta, comică, iar discursul dumnealui, destul de confuz și neavizat. Perorația despre tradiția artistică bucovineană, în afara inoportunității sale în structura articolului respectiv și în afara unei desuete perspective asupra lucrurilor, dovedește totuși o obsesie a lui Ion Drăgușanul care îi explică atitudinea: există, după dumnealui – masiv și nu pe ici pe colo – profesioniști ignoranți și neprofesioniști cu lectura la zi și cu aură de maeștri; scriitori care și citesc (ca dumnealui) și scriitori care nu citesc, doar scriu ( adică ignoranți și aceștia), dar care primesc premii literare.
Se observă așadar că ceea “ce-l mână pe el în luptă” sunt resentimentele și frustrările proprii, care, culmea, nu au nicio legătură cu mine. Cu alte cuvinte, dumnealui își tratează o suferință folosindu-se de o situație conjuncturală și de numele meu ca pretext. Și scrie toate aceste intimități nu pe o coală A4 procurată pe speze proprii și destinată sertarului, ci în ziarul la care e angajat și care “stă de vorbă cu oamenii”. Dumnealui nici nu cred că știe exact ce am afirmat eu cândva, undeva (nu l-am văzut la manifestarea amintită), dar a auzit el ceva de la cineva și a comis articolul. O fi deontologic?
În calitatea mea trecătoare de președinte al Filialei U.A.P.Suceava nu fac, în intervențiile mele publice, decât să reprezint interesele acestei asociații profesionale naționale în zona noastră, respectând statutul acesteia. Dacă acest lucru supără pe unii nu este vina mea.
Lucia Pușcașu