Oficialii Cetății au stabilit în mare măsură programul echipei până la data de 16 august, când este programată etapa inaugurală a ligii secunde. Mâine, de la ora 11.00, sucevenii vor juca un meci test la Bacău, în compania formației Aerostar.
Vineri, de la aceeași oră, fotbaliștii antrenați de Marian Pană se vor confrunta la Gura Humorului cu gruparea FC Panciu, nou promovată în eșalonul trei.
Pentru că pe 19 iulie au fost invitați să evolueze pe stadionul Emil Alexandrescu, în meciul în care Poli Iași își va prezenta lotul de jucători pentru sezonul 2008-2009, sucevenii și-au decalat cu o zi plecarea în stagiul de pregătire centralizată de la Vatra Dornei.
În ziua în care este programată revenirea de la munte, pe 29 iulie, Cetatea va disputa un meci amical pe Areni, cu FC Botoșani, urmând ca pentru data de 2 august să fie perfectat ultimul joc de pregătire al verii.