Baza sportivă Ramiro din Burdujeni va găzdui în perioada 5-7 august prima ediție a Cupei Railex Bucovina la minifotbal. Turneul va fi cu siguranță cel mai puternic organizat vreodată în Suceava, pentru că va beneficia de participarea primelor clasate în ierarhia finală a Campionatului Național de Minifotbal ediția 2010-2011, este vorba de echipele Consiliul Județean Buzău, Magic-Dif Pres Iași, Railex Suceava și Angi-Bau Concept Iași. Pe tabloul competiției mai regăsim echipe puternice precum Ozer Golden Roman, sfert finalistă a ultimei ediții a Campionatului Național, alături de o serie de formații sucevene de top precum Interconti, Revine, Adistal, Netcom sau Kamer. Organizatorii au trimis invitații și celor mai importanți oameni din cadrul Federației Române de Minifotbal, este vorba de președintele Răzvan Burleanu și vicepreședintele Paul Costaș, care au acceptat să vină la Suceava și să supervizeze partidele de la Cupa Railex Bucovina.
În prima zi a turneului, vineri, pe 5 august, organizatorii au programat o întâlnire cu reprezentații mass media, care va avea loc în Pub Sporting Ramiro, cu începere de la ora 19.00.
Iată cum se prezintă programul competiției:
Vineri, 5 august
Grupa A – Etapa 1
Ora 17.00 Adistal Suceava – Kamer Suceava
Ora 17.45 Revine Suceava – Railex Suceava
Magic Dif Pres Iași – stă
Grupa B – Etapa 1
Ora 18.30 Interconti Suceava – Ozer Golden Roman
Ora 19.15 Angi – Bau Concept Iași – Netcom Suceava
Consiliul Județean Buzău – stă
Grupa A – Etapa 2
Ora 20.00 Adistal Suceava – Magic-Dif Pres Iași
Ora 20.45Kamer Suceava – Railex Suceava
Revine Suceava – stă
Grupa B – Etapa 2
Ora 21.30 Netcom Suceava – Consiliul Județean Buzău
Ora 22.15 Ozer Golden Roman – Angi – Bau Concept Iași
Interconti Suceava – stă
Sâmbătă, 6 august
Grupa A – Etapa 3
Ora 9.00 Magic-Dif Pres Iași – Revine Suceava
Ora 9.45 Railex Suceava – Adistal Suceava
Kamer Suceava – stă
Grupa B – Etapa 3
Ora 10.30 Angi – Bau Concept Iași – Interconti Suceava
Ora 11.15Consiliul Județean Buzău – Ozer Golden Roman
Netcom Suceava – stă
Grupa A – Etapa 4
Ora 12.00Kamer Suceava – Revine Suceava
Ora 12.45Railex Suceava – Magic-Dif Pres Iași
Adistal Suceava – stă
Grupa B – Etapa 4
Ora 13.30 Ozer Golden Roman – Netcom Suceava
Ora 14.15Interconti Suceava – Consiliul Județean Buzău
Angi – Bau Concept Iași – stă
Grupa A – Etapa 5
Ora 18.00 Revine Suceava – Adistal Suceava
Ora 18.45 Magic-Dif Pres Iași – Kamer Suceava
Railex Suceava – stă
Grupa B – Etapa 5
Ora 19.30Netcom Suceava – Interconti Suceava
Ora 20.15Consiliul Județean Buzău – Angi – Bau Concept Iași
Ozer Golden Roman – stă
Duminică, 7 august
Ora 09.00 A1 – B2
Ora 09.45B1 – A2
Ora 13.00Finala mică
Ora 14.00Finala mare
Ora 15.00Festivitatea de premiere