Într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii a III-a la fotbal, Juventus Fălticeni a pierdut fără drept de apel la Focșani, 0-3 în fața liderului autoritar al clasamentului, CSM. „Știam din start că nu vom fi lăsați să punem mari probleme în acest joc, și până la urmă chiar așa a și fost. Ajutați discret de arbitri, focșănenii au marcat repede două goluri din faze fixe, și și-au asigurat victoria încă din prima repriză. Cel de-al treilea gol l-am încasat pe final, tot în urma unui corner. Noi suntem prea mici ca să ne batem cu granzii campionatului, iar pentru a ne salva de la retrogradare trebuie să câștigăm în special meciurile de pe teren propriu”, a declarat antrenorul principal al formației fălticenene, Ovidiu Căldăruș. Juventus a evoluat în alcătuirea Mihai – Constantin, Ciopraga, Anania, F. Aileni, Croitoru – Stanca, Pânzariu, Șuleru – A. Aileni, Homneac. Au mai intrat Vrabie, Niță, Vasiliu și Grigoriu.




