Cancerele de vezică, prostată și rinichi fac ravagii printre suceveni, deși conform statisticilor medicale aceste forme de cancer sunt vindecabile, dacă bolnavii se prezintă la medic la primele semne de boală. Din păcate, lipsa de informații și a obișnuinței controalelor medicale regulate au făcut ca, față de ultimii trei ani, incidența tumorilor la nivelul aparatului uro-genital să se majoreze cu peste 20 la sută. Numai în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, din cele aproape 700 de intervenții chirurgicale efectuate în secția Urologie, de la începutul acestui an, circa 350 au fost în cazuri de cancer. Cu acest diagnostic s-a confruntat, săptămâna trecută, și un bărbat de aproape 70 de ani, din municipiul Suceava. Acesta a venit la spital cu arterită și gangrenă la ambele picioare, iar în urma investigațiilor medicale s-a constatat că urinează cu sânge. Șeful secției Urologie, dr. Nicolae Dobromir, l-a întrebat de când timp se întâmplă asta, la care pacientul a răspuns că de vreo doi ani. Examenele suplimentare au confirmat suspiciunea medicilor: era vorba de cancer. „I s-a propus intervenția chirurgicală de urgență, dar a tergiversat-o până vineri, la ora 18.40, când fiul lui și-a dat avizul pentru operație. El nu era de acord, dar i-am explicat că este singurul lucru care se mai putea face. Avea o șansă din 100. După o oră de discuții s-a intrat în operație”, a declarat dr. Dobromir.
„Examinarea prostatei e ca verificarea uleiului la mașină”
Din vezica urinară a pacientului medicul a rezecat endoscopic 300 de grame de țesut tumoral și cheaguri de sânge vechi. Conform doctorului, vezica era ocupată aproape în întregime de tumori neglijate de 1-2 ani. Mai bine de două ore echipa de medici care a intrat în sala de operație a luptat cu ravagiile făcute de cancer în trupul bătrânului.
A fost o intervenție de mare risc, atât intra- cât și post operator, căreia din păcate pacientul nu i-a supraviețuit prea mult. Sâmbătă noaptea, bătrânul a trecut în lumea celor drepți.
„Este dezarmant că bolnavii vin la medic în stadii extrem de tardive. La prima urinare cu sânge bolnavul trebuie să știe să se prezinte imediat la un urolog și primul lucru pe care îl faci este să confirmi sau să excluzi cancerul aparatului urinar. Dacă se prezintă în prima fază, șansele de tratament și vindecare sunt foarte mari”, a precizat medicul. El a dat exemplul unui pacient căruia i-a făcut rezecție de șapte ori în 11 ani și care trăiește și acum.
Același lucru este valabil și pentru prostată, al cărei examen este obligatoriu pentru toți bărbații trecuți de 50 de ani. Dr. Dobromir spune că examinarea prostatei este „la fel de simplă și de ieftină ca o verificare a uleiului la mașină”.
Rata de reușită în cancere renale la Suceava, comparabilă cu cea din clinici
Din anul 1994, operațiile pe aparatul urinar inferior – adenom de prostată, cancer de prostată, de vezică urinară, litiaza vezicală, diverticuli vezicali, calculi și tumori pe uretere etc. – se fac endoscopic. În 14 ani, echipa de medici urologi de la spitalul sucevean a efectuat 7.000 de operații endoscopice. Tot la Suceava se repară și rupturi de vezică sau rinichi și se fac intervenții în caz de rinichi unic. „Rata de reușită este comparabilă cu cea a clinicilor și putem spune că avem experiență în cancere, deoarece peste 50 la sută din patologia noastră înseamnă cancere. Singurul lucru care nu se mai poate face la Suceava, din păcate, este radioterapia. Și, nu o dată, am avut plăcuta surpriză ca bolnavi care au fost în clinici să revină la noi, să fie rezolvați aici”, a spus medicul sucevean.
Tot pentru tratamentul cancerului, a celui de prostată, conducerea spitalului se află în discuții cu o firmă pentru a aduce la Suceava echipament de brahiterapie, cea mai nouă formă de tratament al acestei boli.
33% din cancerele masculine sunt cancerele de prostată
Cancerul de prostată este cea mai frecventă neoplazie a bărbatului și, în general, cel mai frecvent cancer întâlnit în patologia umană. Cam 33% din cancerele masculine sunt cancerele de prostată.
Dacă boala este descoperită în faza incipientă, când nu s-a răspândit în organism, există posibilitatea de a se introduce în prostată granule radioactive, cu iod 125, fără operație, după un program pe care îl stabilește computerul. Granulele sunt introduse chiar acolo unde există țesut neoplazic. În aceeași seară, pacientul pleacă acasă și în două, maximum trei luni, constată că tot ce a fost cancer a fost distrus efectiv.
Incidența crescută a cancerelor aparatului uro-genital a determinat și Asociația Europeană de Urologie să acorde o atenție mai mare manifestărilor științifice organizate în acest domeniu. Dacă până în acest an urologia era în atenția tuturor o zi, în 2008 a fost Săptămâna Europeană a Urologiei, în perioada 15-19 septembrie. Mai trebuie spus că, cel puțin în domeniul urologiei, medicii străini pot învăța de la cei români, mai ales în ceea ce privește transplantul renal și cancerul de prostată, unde specialiștii noștri au rezultate notabile.






