FOTBAL CLUB CETATEA

Învinși de ultima clasată



Învinși de ultima clasată
Învinși de ultima clasată

– În cadrul etapei a XXII-a din Divizia B, FCM Târgoviște – Cetatea Suceava 1-0 (1-0)
Fotbaliștii suceveni nu au mai repetat la Târgoviște evoluția impresionantă din partida din runda precedentă cu Dacia Unirea Brăila și au pierdut oarecum neașteptat în fața unei formații care are șanse destul de reduse de a se salva de la retrogradare. Dacă în precedentele două deplasări cu FCM Brașov și FC Botoșani sucevenii au evoluat satisfăcător dar au pierdut în dauna a două echipe bune, de această dată fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu au jucat prost, fiind învinși de o formație mult mai slabă valoric, care înaintea meciului de sâmbătă se afla pe ultimul loc al clasamentului Seriei I. Partida, una foarte echilibrată de altfel, a fost decisă în mare parte de atitudinea cu care fotbaliștii celor două formații au abordat confruntarea. Sucevenii au părut fără griji, relaxați și deconectați, în timp ce dâmbovițenii au dat totul pe teren, agățându-se practic de una din ultimele șanse de salvare de la retrogradare. După o primă repriză săracă în faze de poartă, gazdele au trecut în avantaj cu trei minute înainte de pauză, când Pârșe l-a învins pe Mihai Luca cu un șut trimis direct din lovitură liberă. Speranțele sucevenilor într-un rezultat pozitiv sunt năruite imediat după reluare, când fundașul Silviu Matei este trimis la cabine după ce a încasat al doilea cartonaș galben. Chiar și în inferioritate numerică oaspeții au menținut jocul echilibrat, fără a reuși să se apropie periculos de poarta gazdelor. „Echipa noastră a evoluat foarte discret, astfel că am fost învinși de o formație mai determinată, mai motivată, și mai dispusă la sacrificiu. Dacă am fi jucat la același nivel cum am făcut-o la Botoșani spre exemplu, cu siguranță că nu am fi pierdut această întâlnire. Încă nu-mi explic fluctuațiile acestea în evoluții, de la foarte bine cu Brăila la foarte prost cu Târgoviște”, a declarat antrenorul Ioan Radu. FC Cetatea a jucat în alcătuirea M. Luca – Bordianu, Berezoschi, Matei – Roman (P. Bosancu), Sitaru, Miu, Băsăscu (Cioran), Rață (Croitoru) – Andrieș, Dinu.
Rezultatele complete ale etapei de sâmbătă din Seria I:
Dunărea Galați – FC Brașov 3-2
Precizia Săcele – Gloria Buzău 1-0
FC Botoșani – Callatis Mangalia 1-0
Dacia Unirea Brăila – Petrolul Moinești 3-1
Altay Constanța – Ceahlăul Piatra Neamț 2-0
Forex Brașov – Portul Constanța 3-0
Laminorul Roman – Midia Năvodari 3-0
După această etapă, clasamentul Seriei I arată astfel:
1. Ceahlăul Piatra Neamț 22 16 4 2 48-15 52
2. Forex Brașov 22 13 4 5 35-22 43
3. FC Botoșani 22 13 3 6 25-15 42
4. FC Brașov* 22 11 7 4 35-15 39
5. Dacia Brăila 22 9 7 6 27-21 34
6. Precizia Săcele 22 8 9 5 16-13 33
7. Altay Constanța 22 9 4 9 21-23 31
8. Cetatea Suceava 22 9 3 10 32-29 30
9. Dunărea Galați 22 8 5 9 21-21 29
10. Gloria Buzău 22 7 6 9 19-19 27
11. Laminorul Roman 22 6 6 10 23-29 24
12. Portul Constanța 22 6 6 10 24-41 24
13. FCM Tîrgoviște 22 5 8 9 17-21 23
14. Petrolul Moinești 22 6 5 11 23-29 23
15. Callatis Mangalia 22 6 5 11 20-32 23
16. Midia Năvodari ** 22 1 4 17 6-47 7
*Echipă penalizată cu un punct pentru neîndeplinirea baremului în Divizia A
**Midia Năvodari s-a retras din campionat la începutul acestui retur și va pierde toate meciurile cu scorul de 0-3.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est