Ceahlăul Piatra Neamț a dispus sâmbătă cu scorul de 2-0 de Cetatea Suceava, în ceea ce s-a vrut a fi o ultimă repetiție pentru cele două formații din Seria I a ligii secunde, cu o săptămână înaintea stratului sezonului. Cu o echipă înjumătățită din pricina accidentărilor, Cetatea nu a reușit să pună prea multe probleme adversarilor în partida de sâmbătă, astfel că Ceahlăul s-a impus meritat la final prin golurile realizate de Tudosă în minutul 38 și Catană în minutul 87.
„La ce echipă am aliniat, eu zic că nu ne-am mișcat tocmai rău în fața liderului. Sper ca fotbaliștii accidentați să-și revină în timp util, astfel încât să ne putem prezenta sâmbătă la FCM Bacău cu echipa standard”, a declarat antrenorul principal al grupării sucevene, Ovidiu Murariu.
Ceahlăul a evoluat în alcătuirea Hărăguță – Burlacu, Forminte, Vițelaru, Barna – Bădescu, Achim, Macovei, Miron – Tudosă, Gafița. Au mai intrat Catană, Ichim și Pârlea.
Cetatea a jucat în formula Luca – Șuleru, Sevaciuc, Bernard, Pantea – Azaharioaei, Onciu, Duman, Tomescu – Guriță, Romaniuc. Au mai intrat Feraru, Moldovan, Stănescu și Golofca.






