Odată cu venirea primăverii multe femei încep să se preocupe de aspectul pielei lor mai ales că se apropie cu pași repezi momentul în care își vor dezveli corpul pe cele mai însorite plaje. Obiectivul numărul unu este acela de a elimina „inesteticele” kilograme în plus.
Una dintre problemele cu care se confruntă multe dintre reprezentantele sexului frumos este celulita, împotriva căreia nu se pot face miracole. Așa cum se știe deja, multe sunt cauzele care duc la formarea acesteia: începând de la proastele obișnuințe alimentare, lipsa exercițiilor fizice, proasta circulație a sângelui și drenajul limfatic neeficient.
Biologul rus Joanna Hakimova a pus bazele unei tehnici de „sculptare” a corpului fără liposupție sau intervenții chirurgicale, o tehnică ce combină vechile cunoștințe tibetane pe care le-a studiat în profunzime cu cele mai moderne aparate de stimulare. Această tehnică s-a dovedit a fi eficientă pentru a scăpa de kilogramele nedorite doar în anumite părți ale corpului evitând pierderea grăsimii în celelalte zone. Primele ameliorări pot fi vizibile după doar câteva ședințe, însă pentru obținerea unor rezultate optime sunt necesare între 15 și 20 de ședințe, mai ales că, după cum se știe împotriva celulitei nu se pot face miracole.
Masajul tibetan Garschan
Metoda lui Hakimova, licențiată în biologie la Universitatea din Moscova, permite activarea circulației periferice atât a sângelui cât și a limfei favorizând astfel hrănirea mușchilor și a pielei. Cu ajutorul masajului Garschan, care este un masaj tibetan efectuat fără uleiuri sau creme ci doar cu ajutorul unor mânuși de bumbac și care este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai vechi tratamente pentru menținerea frumuseții, se dizolvă nodulii de grăsime, se ameliorează metabolismul celular și se tonifică țesuturile. Ulterior, pentru zonele unde se dorește în mod special eliminarea grăsimii este folosit un mic aparat electronic numit „Denas” care permite individualizarea punctelor biologice active pe care le revitalizează. Tehnica se bazează pe un fel de reflexoterapie care exploatează canalele energetice. Tratamentul este recomandat tuturor doamnelor ce au probleme cu celulita sau cu grăsimea în exces și care vor să-și amelioreze situația fără a recurge la bisturiu. (Click News)

