Meme Stoica se declară un învingător. Nu precizează dacă este vorba despre fotbal sau în general. Nu contează nici dacă uneori învinge bunul simț. Oricum victoriile sale n-au gust dacă nu sunt savurate sfidător în fața adversarilor (era sa scriu dușmani, ca la manelele la care face karaoke). Meme Stoica este un învingător în fața lumii, ba chiar în ciuda ei. El iese de sub copertina din Giulești și se întoarce provocator către suporterii rapidiști. Trece de polemicile lui obișnuite cu Turcu sau Borcea și jignește public suporterii dinamoviști. Paranoia puterii s-a manifestat însă la Steaua, unde a coborât din lojă pentru a lovi cu pumnul un suporter stelist. Între timp, fiindcă așa de repede se uită lucrurile pe la noi, a ajuns să fie regretat în Ghencea. Probabil este perceput ca răul cel mai mic, în comparație cu patronul, alt învingător în absolut. Când n-a avut asupra cui să-și reverse furia bucuriei (!), televiziunile ni l-au înfățișat luând pereții la pumni și la picioare, în drum spre vestiar. Bucuria simplă, prin ea însăși, pare că nu există pentru acest învingător. Vanitatea sa capătă și accente comice. Mai demult, într-un studio tv, înainte de a răspunde unei întrebări a lui Radu Paraschivescu, a ținut să precizeze că nu știe câți conducători din fotbal ar fi înțeles întrebarea din pricina unui cuvânt mai savant folosit de ziaristul-scriitor (din păcate, nu-mi amintesc termenul respectiv, însă nu era unul mai sus de nivelul doi al vocabularului). Deși nu este fotbalist, nici antrenor, nu uită să pomenească de „palmaresul său”. Fie-mi iertat, dar părerea mea este diferită față de a celor care îi laudă prestația. Mi se pare chiar că se exagerează cu spuza de pe turta sa, în detrimentul altora mult mai îndreptățiți. De data asta, din cauza bugetului, nu și-a mai putut exersa talentele de scouter, ba chiar în iarnă s-a renunțat la Mara, jucătorul cu cea mai bună cotă din lot. Asta după ce în vară se renunțase și la cel mai promițător, Bogdan Stancu. Lucrul esențial pe care l-a reușit Dan Petrescu a fost menținerea jucătorilor permanent în priză, mai ales cu echipele mici, de unde a strâns o zestre importantă, dacă nu chiar hotărâtoare, de puncte. Spre exemplu, la doar o săptămână după ce fițoșii de la Dinamo o încasaseră la Iași, desantul lui Petrescu a rezolvat meciul cu același adversar după doar un sfert de oră!