Eram de parteaFranței în finala EURO, dar în momentul schimbării lui Ronaldo m-am sucit. Nu am făcut-o nici înduioșat de lacrimile lui Cristiano, deși am fost, nici revoltat de faultul lui Payet. Intrarea acestuia din urmă a stârnit mai multă emoție decât era cazul doar pentru că era vorba de Ronaldo, așa că imediat a fost suspectat de premeditare! De fapt, dintr-un anumit unghi, la reluare, se poate vedea că accidentarea este cauzată de formarea unei pârghii la contact, cu piciorul portughezului prins pe pământ. Payet intervine inițial la minge cu dreptul, dar vine cu celălalt picior fără menajamente și-l ia cu fulgi cu tot, deci o fază care n-ar fi trebuit să rămână nesancționată. Oricum, cu fault sau fără fault dictat, accidentarea tot rămânea. Am simțit atunci că echipa lusitană are o șansă mare de a se exprima liber, fără un lider deseori sufocant în dorința de a face prea mult. Mai degrabă această dorință a fost benefică venind de pe bancă. Așa se face că, în teren, un coechipier care în mod normal n-ar fi călcat iarba în preajma mingii la o lovitură liberă, a avut ocazia să arate ce știe. Până la urmă, tactica Portugaliei de-a lungul turneului nu a fost mult diferită de cea a României în ’94, chiar dacă noi am fost mai eficienți până la un punct, câștigând destule meciuri, cu Hagi mai influent decât Ronaldo, care avea el nevoie de mingi de la coechipieri, unele dintre ele risipite prea ușor, amintiți-vă de cele cu Polonia. Șansa lusitanilor a reprezentat-o antrenorul, Fernando Santos gândind totul pe termen lung, pentru a muta magistral în finală cu Eder. Acesta, ca Goetze în Brazilia, a decis finala fără să fie protagonist în turneu. Revenind la Ronaldo, deși nu a fost declarat jucătorul competiției, pentru că nici n-avea cum, Balonul de Aur va fi al lui. Câștigător a două trofee majore, ar putea fi concurat doar de… Pepe! Nu sunt un simpatizant al său, dar nici hater (persoană care urăște și se manifetă ca atare, mai ales în mediul online). Are talent cu carul, beneficiază și de calități fizice de excepție, dar este și stăpânit de o vanitate exagerată, de o păguboasă și permanentă nevoie de a acapara lumina reflectoarelor. “Aveam nevoie să câștig ceva și cu Portugalia” nu-i o exprimare întâmplătoare…