Învierea printr-un nou ficat

Natura ne înzestrează la născare cu un ficat, cu rol esențial în buna funcționare a organismului. Ne batem joc de el, de parcă am căpăta anual câte unul nou. Alcool, alimentație, stres. Factori care ciugulesc ficatul ca vulturul acela din legendă.
În mod cert, coma hepatică e printre cele mai dezgustătoare dezlănțuiri ale violenței umane. E momentul când ficatul e complet ciugulit. Nu mai poate filtra toxinele, pe care sângele le preia și le duce direct la creier, provocându-i bolnavului o nebunie profundă. Cel în cauză nu mai ține cont de nimic. E în stare să ucidă. Trebuie legat de pat, ca să poată fi stăpânit.
Cam 450 e numărul celor care au beneficiat de transplantului de ficat în țara noastră. Primul român s-a bucurat de acest tip de operație în anul 2000. La Spitalul Fundeni. Trăiește și acum.
Profesorul Irinel Popescu este tăticul acestui tip de intervenții. Care pretinde compatibilități fizice. Care se confruntă cu raritatea donatorilor. Care presupune liste lungi de așteptare și speranțe scurte.
Uneori, câte un pilos sare peste rând. Vezi cazul lui Arșinel. Sau se înnoiește cu un ficat la o clinică din străinătate. Vezi cazul rockerului Minculescu.
Raritatea donatorilor. Cei salvați ar fi putut fi mult mai numeroși. Dar, ca întotdeauna, biserica ortodoxă română s-a băgat și aici. Opunându-se, cum îi este felul. De aceea, familiile nu prea sunt de acord ca organele celor morți să fie donate. Că doar nu te poți prezenta la judecata de apoi, descompletat de un organ sau mai multe. Gândire de trib african.
În ultimii ani, biserica s-a lăsat înduplecată. Mai ales după ce unii popi s-au văzut confruntați și ei cu nevoia de ficat nou. Au căzut și ei de acord cu profesorul Irinel Popescu, care susține că „transplantul de organe e mai mult decât un act tehnic. E cel mai uman act posibil, cel mai dumnezeiesc.”
Pe 9 mai se serbează Ziua Internațională a Transplantului. Hai s-o serbăm și noi, că nu se știe.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.