Învierea lui Hristos și învierea noastră

„Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți, că devreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților, căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos, toți vor învia” (I Corinteni, 15, 20-22). „Paștile sunt un dar, dar și o propunere; la fel precum Învierea lui Lazăr prefigura Învierea lui Hristos, tot așa Învierea Mântuitorului o simbolizează pe aceea a neamului omenesc în veacul viitor”. Slujba de la Paști, printre altele ne stă mărturie și despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importanță numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate și pentru noi, fiind și o garanție pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca și noi să înviem împreună cu El, Cel ce tainic, continuă să moară și să învie în fiecare om căruia i-a îmbrăcat chipul, până la sfârșitul timpurilor. Că Învierea lui Hristos e un fapt real și pentru noi o mărturisim când zicem fiecare ca despre sine însuși:
“Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu; răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuți împreună mă proslăvește, Mântuitorule, întru împărăția Ta”.
De altfel toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăși si toate roadele ei, toate biruințele câte țin de Înviere au urmări binefăcătoare pentru credincioși:
“Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”, icem noi la Paști, punând accent pe legătura dintre Învierea Domnului si învierea credincioșilor, dintre Învierea Mântuitorului si învierea noastră. Învierea lui Hristos a însemnat deplina Lui biruință “asupra morții și nud doar o dovadă pentru oamenii de pe pământ, că moartea nu înseamnă sfârșitul total al ființei. Ea este anticiparea unei asemenea biruințe și pentru noi, deoarece, chiar dacă sufletele celor drepți se bucură de o fericire după despărțirea de trup, cum s-a bucurat și al lui Iisus, starea lor de separație, arată totuși o știrbire, o descompletare a omului prin moarte, în urma păcatului ereditar. Fericirea la care se duc unele suflete după moarte, n-ar fi posibilă dacă ele n-ar fi destinate învierii, dacă acea stare n-ar fi o anticipare a învierii”. Când prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului, începătura altei vieți veșnice, și când lăudăm pe Pricinuitorul, pe cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștii și preaslăvit noi ne gândim la acestea ca la ceva ce ne privește și pe noi, așa încât Învierea Domnului e și învierea noastră. „Temeiul lumii viitoare, înființat de Iisus Hristos în persoana Sa prin Înviere, stă în legătură cu lumea aceasta și o influențează, pregătindu-o pentru transformarea ei întreagă după chipul Lui. Cealaltă lume aparține prezentului în Iisus Hristos, în ascunsul actual, dar e și o realitate a viitorului”.
– Chemări și îndemnuri ce ni se fac la Paști
Lumina Învierii Domnului Hristos și toate bucuriile ce țin de ea sunt firești și de sine înțelese în ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa. Cu toate acestea la slujba de Paști ni se fac și niște chemări speciale dându-ni-se și unele îndemnuri înmulțitoare de bucurie și întăritoare de suflete. Ne sunt cunoscute tuturor cuvintele de chemare:
“Veniți să bem băutură nouă, făcută cu minune, nu din piatră stearpă, ci din mormântul lui Hristos, carele a izvorât izvorul nestricăciunii, întru carele ne întărim”.
O invitație asemănătoare ni se face la slujba de Paști când ni se spune:
“Veniți în ziua cea vestită a Învierii, să ne împărtășim din rodul cel nou al vitei, din dumnezeiască veselie, și din Împărăția lui Hristos, lăudându-L pe Dânsul, ca pe un Dumnezeu în veci”.
Tot aici pot fi amintite și îndemnuri ca: “Popoare să ne luminăm”, sau “Să ne curățim simțirile si să vedem pe Hristos”, ori “Să mânecăm cu mânecare adâncă și în loc de mir cântare să aducem Stăpânului”, sau “Să ne apropiem purtători de lumină de Hristos”, care pot fi socotite și ca îndemnuri și chemări ce ni se fac la Paști pentru Paști.
– Paștile ne deschid nouă ușile raiului
Slujba de Paști și din toată Săptămâna luminată reprezintă gândirea, simțirea și peste tot trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaște Biserica Ortodoxă. Ortodoxia în cea mai înaltă cotă a ei se cuprinde și se manifestă în slujba de la Paști și din toată Săptămâna luminată. Slujba de la Paști cu toate implicațiile ei în gândirea și trăirea ortodoxă este culmea spiritualității ortodoxe. În acest cadru pregătit de rânduielile de slujbă ale Triodului, credincioșii ortodocși se întâlnesc cu Domnul Hristos cel înviat, cu biruitorul morții și al iadului, cu Cel ce a călcat cu moartea pe moarte. La slujba de la Paști avem în câmpul cunoștinței noastre pe Domnul Hristos “Veselia cea veșnică”, “Soarele dreptății”, pe “Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare”, “Izvorul nestricăciunii”, “Lumina cea fără de ani”. La slujba de la Paști prăznuim “Paștile cele de taină”, “Paștile cele curățitoare”, “Paștile cele veșnice”, “Paștile care au deschis nouă ușile raiului”, pe Hristos însuși, “Paștile cele mari si prea sfințite”, “Paștile cele ce sfințesc pe toți credincioșii”, preînchipuim prăznuirea cea din veșnicie, din “ziua cea neînserată” a Mântuitorului nostru. Fiind o anticipare a prăznuirii din împărăția lui Dumnezeu, slujba de la Paști, cu toate ale ei, este culmea spiritualității ortodoxe. Ea însă, nu este și nu rămâne singura modalitate de manifestare a credinței și vieții ortodoxe, nu este și nu rămâne singurul chip de spiritualitate ortodoxă, ci doar cea mai înaltă culme a acestei spiritualități, precedată și urmată de celelalte moduri de spiritualitate, legate de diferitele evenimente sărbătorite în cadrul Bisericii noastre Ortodoxe de-a lungul unui an bisericesc. În cuprinsul unui an bisericesc, numai o săptămână este Săptămâna luminată, numai Paștile sunt Paști, numai spiritualitatea de Paști e culmea spiritualității ortodoxe. Dar acestea nu pot exista nici ca gândire, nici ca trăire fără celelalte chipuri de gândire si de manifestare a evlaviei ortodoxe, câte mai sunt pe parcursul unui an bisericesc. Dacă ar zice cineva, cum a zis Sfântul Apostol Petru pe muntele Schimbării la Fată: “Bine este nouă a fi aici” , într-adevăr, este bine să fim aici, în acest cadru sărbătoresc de la Paști. Insă numai trăind toate momentele care țin de mântuire, putem nădăjdui să participăm la trăirea și la bucuria de la Paști. E drept că Învierea Domnului Hristos se prăznuiește într-un anumit fel, doar cu câteva excepții, în fiecare duminică, fiecare duminică fiind și o trăire și o prăznuire de Paști, dar Paștile sunt o sărbătoare unică între alte sărbători, iar spiritualitatea de la Paști e unică între alte chipuri de spiritualitate ortodoxă. În cadrul Penticostarului sunt mai multe chipuri de slujbă, legate de mai multe sărbători, iar slujbele ce se fac în această perioadă aduc în viața credincioșilor gânduri, simțiri și trăiri potrivite cu evenimentele sărbătorite. Slujbele sfinte din vremea Penticostarului sunt întrupări ale rânduielilor de slujbă corespunzătoare cu evenimentele de mântuire sărbătorite, iar trăirea ortodoxă pe temeiul sfintelor slujbe, trăirea evenimentelor sărbătorite, este o întrupare în om a sfintelor slujbe care aduc în actualitatea credincioșilor evenimentele care se sărbătoresc.
Să luăm aminte: Spiritualitatea ortodoxă cea cu multe chipuri are în centrul ei spiritualitatea Sfintelor Paști, care este și rămâne culmea spiritualității ortodoxe, dar aceasta numai pentru că există și alte chipuri de spiritualitate ortodoxă, alte chipuri de evlavie în Ortodoxie. Paștile au deschis nouă ușile raiului, iar celelalte sărbători ne deschid calea către Paști și către Paștile cele veșnice. (Ieromonah SERAFIM PĂTRUNJEL)