Învierea fiului văduvei din Nain

Evanghelia de duminică are în inima ei „Învierea”, o mare minune: una din cele trei învieri pe care le-a săvârșit Mântuitorul în lume, în lumea morții. Numai în lumea moartă se moare… Și totuși, concluzia acestei frumoase minuni este strigătul poporului: „și au lăudat toți pe Dumnezeu cu glas mare, zicând: Prooroc mare s-a arătat nouă și slăvit este numele lui”. Învierea este corelată cu proorocia, căci toți proorocii au avut în miezul proorociei lor un singur lucru: Învierea lumii, nașterea lui Dumnezeu din omul mort – marea Înviere, „învierea cea de-a doua”(Astfel este numită, de către Sf. Ioan Evanghelistul, în Apocalipsă).
Învierea cea dintâi este cea săvârșită în dreptul unui tânăr mort; nu întâmplător l-a înviat tocmai pe el. Evanghelia nu ne spune de ce murise, dar din tradiție se știe că tânărul murise din pricina păcatului desfrânării, probabil un păcat împotriva firii – pentru care astăzi deja s-au creat articole de lege care să le înlesnească. Înviind acest tânăr, Dumnezeu a arătat că scopul Lui, cel pentru care a venit în lume este împlinirea tuturor proorociilor care au avut în mijlocul lor Învierea omenirii din moartea păcatului. În clipa în care omenirea a avut putere să-L nască pe Dumnezeu în Iisus Hristos din Nazaret, a născut prima înviere și cea mai mare dintre toate: nu există înviere mai mare decât să se nască Dumnezeu din trupul unei lumi omorâte de păcat. Aceasta este totul, acesta este creștinismul! Creștinismul este numai acolo unde înviază oameni… Toți suntem morți, nu mai înviem frumos, nu mai creăm nimic; nu Îl mai naștem pe Dumnezeu. Toți murim într-o patimă: patima puterii. Secolul al XX-lea a fost apogeul patimii puterii: dictaturile cele mai cumplite și teroriste au aparținut acestui veac-secolul-abator.
Acum suntem în zodia unei alte forțe, a mamonei: banul, averea. Computerele nu sunt capabile să stocheze cifra de afaceri a lumii financiare, a societăților de consum. În acest ocean de beție a averii plutește toată crema lumii, copiii străzii – acești ultimi săraci ai pământului care nu visează altceva decât bogăție (Am citit pomelnice date la Altar, în care copii și tineri se rugau lui Dumnezeu pentru bani…). Acesta este chipul morții actuale. Fiecare epocă și-a avut moartea ei; în fiecare epocă a existat un chip al morții – desfrânarea în sec. al XVIII-lea, dragostea fără frontiere a romantismului…
Mântuitorul săvârșește această minune, deși nimeni nu L-a rugat, nimeni nu I-a spus; doar plânsul mamei- dar nu putem spune că acesta a fost motivul suficient. A vrut să ne arate că o proorocie bună poate să rodească o Înviere și că destinul lumii nu este moartea, oricât ni se pare nouă că nu se mai poate învia, că nu mai e nimic de făcut. De ani mulți ne chinuim să alegem și noi o generație a Învierii, ca să învieze poporul acesta, să-i insufle lucruri frumoase, să-l scoată din letargia gândurilor de avere. Cu cât avem gânduri de avere mai mari, cu atât sărăcia e mai mult la noi. Evanghelia de astăzi ne dovedește că, chiar și în România letargică, în care nu avem curajul să înviem – ceea ce este foarte periculos…- putem învia. E înfricoșător lucru să plătești prețul unei învieri! Instinctul ne duce spre moarte, dar Mântuitorul a arătat în învierea spontană că instinctul este cel al Învierii.
(Pr. Ion Buga)