Învățământ

Investiții noi în școlile din Suceava programate de echipa PD-L

Ion Lungu:”Este necesară reconsiderarea și aprecierea statutului social al profesorului”
Ion Lungu:”Este necesară reconsiderarea și aprecierea statutului social al profesorului”

Programul democrat liberal de administrare a municipiului Suceava în perioada 2008-2012 prevede investiții importante în învățământ, domeniu care se numără printre prioritățile echipei PD-L.
Candidatul PD-L la funcția de primar al municipiului reședință de județ, primarul în exercițiu Ion Lungu, a declarat că în viitorul mandat toate unitățile de învățământ vor beneficia de sume pentru diverse lucrări.
Astfel, Lungu a arătat că vor fi finalizate lucrările de reabilitare a instalațiilor de încălzire la toate școlile și liceele și vor fi modernizate instalațiile sanitare din școli. De asemenea, a precizat candidatul PD-L, se va finaliza construcția grădiniței din cartierul Obcini de pe strada Slătioarei, precum și extinderile la grădinițele „Așchiuță” de pe strada Alexandru cel Bun, „Prichindelul” de pe strada Baladei și de la grădinițele numerele 1,2 și 3 de pe strada Tineretului.
„Reforma educațională nu poate fi realizată fără o mare atenție acordată învățământului, culturii, tineretului și sportului”
Ion Lungu a precizat că în programul PD-L de administrare a Sucevei, la loc de cinste se află cultura și sportul. Aceste domenii de activitate vor beneficia la rândul lor de investiții masive.
Lungu a amintit de construirea unui Complex sportiv compus din stadion nou și sală polivalentă, bazin de înot acoperit și realizarea de parteneriate cu investitorii interesați pentru a asigura sport de performanță în Suceava.
Apoi el a vorbit de încurajarea desfășurării sporturilor de iarnă pe patinoarul artificial modernizat, de realizarea unui parteneriat pentru desfășurarea activităților culturale a tinerilor în incinta Casei de Cultură și reamenajarea Cinematografului Modern și de continuarea parteneriatului cu organizațiile nonguvernamentale pentru proiectul „Cooptarea tinerilor în administrația locală”.
„Reforma educațională nu poate fi realizată fără o mare atenție acordată învățământului, culturii, tineretului și sportului. În opinia noastră este necesară reconsiderarea și aprecierea statutului social al profesorului. Profesorii trebuie să convingă elevii că valorile care le pot oferi șansa de succes în viață sunt munca, educația, sănătatea și cultura”, a spus Lungu.

Recomandări

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Frumoasa bucovineancă Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”
25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE