Civilizație

Investiții masive pentru modernizarea cartierului Ițcani



Cartierul Ițcani va beneficia în perioada următoare de o serie de investiții masive, destinate îmbunătățirii condițiilor de trai ale locuitorilor săi, atât prin extinderea rețelelor de apă și canalizare pe toate străzile, cât și prin asfaltarea căilor de acces. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri că una din principalele sale preocupări este ca toate cartierele municipiului Suceava să ajungă la un anumit grad de civilizație, să nu mai fie cartiere de mâna I și mâna a II-a.
El a dat ca exemplu cartierele Ițcani și Burdujeni Sat, care, multă vreme, nu au beneficiat de nici un fel de investiții din partea municipalității sucevene.
“Îmi doresc ca, până la finele acestui mandat, cartierul Ițcani să prindă contur de cartier civilizat. Să nu uităm că este un cartier în care, până a veni eu primar, de 30 – 40 de ani nu s-a mai investit deloc. Faptul că până acum am făcut acolo multe investiții, în infrastructură – reparații de străzi, trotuare, reabilitarea unităților școlare și a grădinițelor, iar acum în rețelele de utilități, arată preocuparea pentru dezvoltarea acestui cartier, la fel ca și în cazul cartierului Burdujeni Sat”, a declarat el, amintind de lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare pe două străzi – Grigore Alexandru Ghica și Biruinței.
Sediu de Primărie în cartierul Ițcani “Lucrarea este realizată în proporție de 95%, iar acum se lucrează la racordurile beneficiarilor noilor rețele de apă și canalizare. Este un început bun pentru cartierul Ițcani, iar acum se lucrează la planurile de realizare a celei de a doua etape ISPA, derulată prin operatorul de apă și canalizare – ACET. În acest proiect cu finanțare europeană sunt prinse toate străzile din cartierul Ițcani care nu au apă și canalizare, sau care au doar apă, dar nu și canalizare, sau invers.
O parte din străzile cartierului Ițcani vor fi asfaltate prin programul de dezvoltare regională, iar cu acest prilej, va fi reabilitat atât podul de la Ițcani, cât și pasajul CFR”, a spus Lungu, precizând că au fost primiți recent și o parte din banii necesari achitării lucrării începute pe cele două străzi (7 miliarde de lei vechi).
Anul viitor, cartierul Ițcani va beneficia și de un sediu al Primăriei Suceava, amenajat în clădirea cinematografului Arta, preluat recent de la RADEF.



Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri