Comuna Cacica se află într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii, în momentul de față fiind în implementare mai multe proiecte atât cu finanțare locală, cât și prin programe guvernamentale și europene. Potrivit primarului Dinu Ciuc, în acest moment se lucrează intens la două proiecte majore de extindere a rețelelor de apă și canalizare.
Unul dintre proiecte este finanțat prin programul Anghel Saligny, iar celălalt este derulat cu fonduri europene prin PNRR, ambele având un grad avansat de execuție. Dinu Ciuc a precizat că la încheierea celor două investiții, aproximativ 800 de gospodării din cele circa 1.500 existente în comună vor fi racordate la rețelele de apă și canalizare.
„După finalizarea acestor două proiecte, satele Cacica și Pârteștii de Sus, cele mai mari din comună, vor avea o acoperire de circa 90% cu rețele de apă și canalizare”, a declarat primarul. Pentru celelalte localități din comună, Solonețu Nou, Runc și Maidan, administrația locală așteaptă aprobarea altor proiecte de extindere a rețelelor de apă și canalizare.
Primarul din Cacica a spus că un alt proiect aproape finalizat este cel pentru construcția unei alei pietonale în centrul comunei, care are o lungime de 800 de metri și este realizată exclusiv din bugetul local.
Totodată, în localitatea Cacica au început lucrările la o pistă de biciclete, un proiect finanțat cu fonduri europene prin PNRR. „Lucrările au început și sperăm să continue fără probleme. Așteptăm vești bune de la Guvern în legătură cu finanțarea”, a precizat primarul.
Nu în ultimul rând, el a spus până la începerea noului an școlar se are în vedere finalizarea unui spațiu de joacă pentru copii la Școala Generală din Cacica.