Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat la sfârșitul săptămânii trecute comunele Brodina și Ulma, anunțând că în perioada următoare vor începe mai multe investiții pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Prezent în comuna Brodina împreună cu primarul Vasile Popescu, Flutur a precizat că săptămâna viitoare vor începe lucrările de asfaltare a mai multor drumuri, urmând ca lucrările să continue pe drumul care face legătura cu Izvoarele Sucevei.
„Modernizarea legăturii Brodina – Izvoarele Sucevei face parte din strategia de asigurare a infrastructurii în vederea dezvoltării turismului în județul Suceava. În acest fel vom asigura includerea în circuit deschis a acestei zonei și se va asigura accesul și deschiderea județului prin Câmpulung Moldovenesc – Izvoarele Sucevei, către Ucraina. Consider că modernizarea drumului de la Brodina către punctul de frontieră este o investiție pe deplin justificată și necesară”, a subliniat Gheorghe Flutur.
El a arătat că în cadrul acestor investiții vor fi realizate lucrări și pe teritoriul comunei Ulma. Șeful administrației județene a arătat că și în Ulma au început investiții pentru modernizarea unor drumuri, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a amintit că Brodina este una dintre localitățile grav afectate de inundațiile din anii 2008 și 2010, precizând că lucrările de regularizare a cursurilor de apă care au creat probleme sunt deja în curs de realizare. Flutur a mai precizat că va continua discuțiile în cadrul Euroregiunii Prutul de Sus în vederea atragerii de fonduri pentru investiții în localitățile de frontieră din județul Suceava.
De precizat că după inundațiile din 2008 și 2010, în urma demersurilor făcute de primăria din Brodina, împreună cu administrația județeană și cu sprijinul lui Gheorghe Flutur, au fost refăcute și construite mai multe case, grădinițe, școli, au fost realizate rețele de apă și canalizare, la toate acestea adăugându-se investițiile în asfaltarea drumurilor și construcția unor poduri și podețe.
În cadrul vizitelor făcute în Brodina și Ulma, șeful administrației județene a avut discuții cu locuitorii celor două comune, care au declarat că susțin candidatura acestuia pentru încă un mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava.