Investiții de zeci de milioane de lei în modernizarea și dotarea Spitalului Clinic Județean Suceava

Investiții de zeci de milioane de lei în modernizarea și dotarea Spitalului Clinic Județean Suceava
Investiții de zeci de milioane de lei în modernizarea și dotarea Spitalului Clinic Județean Suceava

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a beneficiat în ultimul an de investiții de zeci de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii medicale. În conferința de presă în care și-a prezentat bilanțul la un an de mandat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a arătat că încă de la preluarea funcției a spus că investițiile în sănătate trebuie să fie o prioritate reală și nu doar un subiect de campanie.
„În mai puțin de un an, alături de colegii din Direcția Proiecte cu Finanțare Externă, am implementat proiecte europene pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava – investiții care aduc aparatură nouă, digitalizare și condiții moderne pentru pacienți și cadre medicale”, a spus Șoldan. El a arătat că prin programul Sănătate 2021–2027 au fost semnate contractele pentru dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean, cu o valoare de aproape 15 milioane de lei, pentru echipamente medicale moderne, respectiv un tomograf nou, șase ecografe, analizoare și aparatură de laborator. Prin același proiect este implementat și un sistem inteligent de programare a pacienților, care reduce timpii de așteptare și optimizează activitatea medicală. Un alt proiect este „Dinți sănătoși, copii sănătoși”, de peste un milion de lei, prin care spitalul va avea primul cabinet stomatologic gratuit dedicat copiilor din sistemul de protecție socială, proiect aflat aproape de finalizare.
„Vorbim apoi de investiții în infrastructura Secției de Oncologie, printr-un contract de aproape 8,8 milioane de lei, pentru echipamente medicale pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului: fotolii de chimioterapie, monitoare de semne vitale, stații de monitorizare centralizate, defibrilatoare și electrocardiografe portabile”, a precizat Gheorghe Șoldan.
El a făcut referire și un proiect semnat de la preluarea mandatului și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre acestea se numără digitalizarea Spitalului Județean Suceava, cu o valoare de aproximativ 4,4 milioane de lei, pentru implementarea unui sistem informatic complet, care elimină birocrația, reduce riscul de erori, crește siguranța pacienților și permite colectarea automată a datelor medicale în timp real.

  • 8 milioane de lei pentru înlocuirea aparaturii uzate la Spitalul Clinic Suceava

Președintele CJ Suceava a adăugat că la acestea se adaugă proiectele semnate și finanțate prin Programele Transfrontaliere România–Ucraina, respectiv „Bloom – Formarea vieții minorilor noștri”, pentru echipamente medicale la secțiile de Pediatrie, respectiv Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie ale Spitalului Clinic Județean: „JPVS – Prevenirea răspândirii virusurilor în regiunea transfrontalieră”, pentru dotări pentru controlul infecțiilor și creșterea capacității de intervenție în situații epidemiologice; „Prevention – Prevenție, diagnostic și tratament al cancerului de sân”, pentru achiziția unui mamograf și echipamente moderne de imagistică medicală, „Îmbunătățirea sistemului de sănătate mintală în zona Suceava–Cernăuți”, pentru realizarea de lucrări de reabilitare, modernizare și dotare la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Suceava; „Neuro Kids – Asistență de urgență pentru copiii cu afecțiuni neurochirurgicale”, pentru echipamente moderne pentru intervenții de urgență pediatrică, diagnostic și tratament neurochirurgical.
„Toate aceste investiții, în aparatură medicală, digitalizare, eficiență energetică și infrastructură, înseamnă condiții mai bune pentru pacienți și cadrele medicale, un act medical modern și de calitate, drumuri mai sigure și servicii publice mai eficiente”, a precizat Gheorghe Șoldan.

Nu în ultimul rând, Gheorghe Șoldan a declarat că în luna iulie a acestui an, la solicitarea CJ Suceava, Ministerul Sănătății a aprobat alocarea unei sume de 8 milioane de lei pentru dotarea Spitalului Clinic Județean cu echipamente medicale moderne. Investiția vizează înlocuirea aparaturii uzate, unele echipamente având peste 10 ani de utilizare, și aducerea de tehnologie de ultimă generație în secții esențiale ale spitalului.

Recomandări

CJ Suceava recepționează studiul de fezabilitate pentru noul terminal de peste 10.000 de metri al Aeroportului ”Ștefan cel Mare”

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar